Din primavara, simleuanii vor cumpara de la Penny Market

Magazin Salajean 6 septembrie 2007 0

Din primavara, simleuanii vor cumpara de la Penny Market

Dupa municipiul Zalau, urmatorul oras de care sunt interesati investitorii in vederea deschiderii de supermarketuri este Simleu Silvaniei. Potrivit informatiilor oferite de primarul Septimiu Turcas, simleuanii vor avea, cel tarziu in primavara anului viitor, o alternativa la Piata Agroalimentara prin deschiderea unui magazin Penny Market chiar in centrul urbei. Locatia aleasa pentru primul Penny Market din oras este fostul amplasament al Casei Armatei, zona centrala a urbei insemnand un vad comercial bun pentru investitor.

Discutiile dintre acesta si autoritatile locale au inceput inca din primavara, iar supermarketul trebuia finalizat, initial, in 2007. Problema de care s-a lovit proiectul a fost faptul ca terenul achizitionat in prima faza nu a fost suficient pentru constructia care trebuie ridicata aici. Investitorul avea in plan finalizarea supermarketului in luna decembrie a anului in curs. Din discutiile pe care le-am avut cu reprezentantii Rewe Romania (concernul de care apartine Penny Market, n.r.), am inteles ca terenul pe care era fosta Casa a Armatei nu era suficient pentru investitia pe care si-au propus-o, astfel ca au mai cautat teren in zona, pe care sa-l cumpere, a spus primarul Turcas. Potrivit acestuia, reprezentantii Rewe Romania s-au oprit la un teren din apropiere, care este in proprietatea Consiliului Local Simleu, dar care, potrivit Legii 247/2005, trebuie restituit Federatiei Evreilor din Romania. Investitorul a facut Federatiei o oferta mai mult decat generoasa, astfel ca va intra cu siguranta in posesia acestuia. Termenul limita pe care si-l propun investitorii pentru deschiderea supermarketului este primavara anului viitor, a adaugat Septimiu Turcas.

In prezent, pe terenul care va fi achizitionat de Rewe Romania se afla o spalatorie auto. Celalalt teren, ocupat in anii trecuti de fundatia Casei Armatei, este de 3.100 de metri patrati, valoarea investitiei de la Simleu fiind estimata la 800.000 de euro.

Supermarketul va fi o constructie de tip hala, Penny Market mergand pe comercializarea, in medie, a 1.300-1.500 de produse. Pana la ora actuala, Rewe Romania are deschise 30 de puncte de vanzare, majoritatea acestora fiind in judetele din sud. Strategia pe care si-o propun pe termen lung pentru piata romaneasca este, pana in 2011, extinderea retelei pana la 150-200 de magazine.

Concernul german Rewe are deschise magazine Penny Market in Germania, Austria, Ungaria, Cehia, Italia si Romania.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »