Din ciclul Oare, ce dilemă are capra astăzi?: Peste 80 de internişti sălăjeni vor fi puşi pe liber

Magazin Salajean 8 iulie 2011 0

Din ciclul Oare, ce dilemă are capra astăzi?: Peste 80 de internişti sălăjeni vor fi puşi pe liberPrezent la Zalău, secretarul de stat pentru Relaţia cu Instituţiile Prefectului, Mihai Capră, a declarat că procesul de reorganizare a Ministerului Administraţiei şi Internelor trebuie să aibă loc în deplină transparenţă şi echitate. Considerentele privind restructurarea Ministerului sunt strict legate de necesităţile populaţiei, fapt corelat cu resursele care sunt alocate de la bugetul de stat, a spus Mihai Capră, în cadrul unei conferinţe de presă, secretarul de stat exprimându-şi totodată speranţa ca disponibilizările care vor avea loc în sistem să nu afecteze prea mulţi oameni. De exemplu, în ipoteza reorganizării administrativ-teritoriale a ţării, va exista doar o singură prefectură, înfiinţată pe structura noului judeţ. Însă, în vechile judeţe vor fi create, pe actuala fundaţie a prefecturilor, oficiile prefecturale. Acestea vor avea circa 20-25 de angajaţi şi vor realiza, practic, aceeaşi activitate ca şi până în prezent, subliniază Mihai Capră. De asemenea, secretarul de stat a spus că reorganizarea administrativ-teritorială nu va afecta serviciile de permise şi paşapoarte, care vor rămâne în formula actuală.

Fără să afectăm capacitatea operativă, urmează să desfiinţăm inspectoratele ISU. Pe de altă parte însă, în acest an, va fi introdus serviciul SMURD şi în Sălaj. În ceea ce priveşte disponibilizările din cadrul IPJ Sălaj, vrem să vedem în ce măsură oamenii care vor fi disponibilizaţi vor putea intra în structura poliţiei locale, a mai adăugat Mihai Capră.

La nivelul judeţului Sălaj, procesul de reorganizare a Ministerului Administraţiei şi Internelor va afecta 82 de persoane, însă secretarul de stat Mihai Capră preconizează că numărul disponibilizaţilor din sistem va fi mai mic, în condiţiile în care mulţi dintre angajaţi urmează să se pensioneze.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »