Din 2011: Paturi mai puţine în spitale

Magazin Salajean 28 februarie 2011 0

Din 2011: Paturi mai puţine în spitale

La propunerea Ministerului Sănătăţii, Guvernul României a aprobat Planul naţional de paturi pentru perioada 2011-2013, astfel încât România să se apropie în următorii trei ani de un număr de 5,61 paturi la mia de locuitori, cât este media europeană.

Măsura este o premieră pentru România, iar autorităţile centrale susţin că ea trebuia aplicată încă din 2006, conform prevederilor Legii nr 95/2006 a reformei în Sănătate, art. 169. „Cu toate acestea, până astăzi nu s-a materializat o astfel de reglementare. Pentru prima dată echipa Ministerului Sănătăţii propune un document, pe termen mediu, care stabileşte numărul de paturi atât din unităţile publice, cât şi din cele private pentru care Casele de Asigurări de Sănătate vor încheia contracte de furnizare de servicii medicale”, a declarat ministrul Sănătăţii, Cseke Attila. Acesta a argumentat că era nevoie de un asemenea Plan pentru a stabili un echilibru în sistem şi o concurenţă la contractare, dar şi pentru introducerea predictibilităţii în sistemul sanitar.

Paturile – desfiinţate în baza unui set de criterii

Autorităţile sălăjene din Sănătate au declarat că în prezent, în sistemul public sanitar sunt 1.148 de paturi, ceea ce înseamnă 4,8 paturi la mia de locuitori, adică mai puţin decât limita pe care şi-au propus-o autorităţile centrale. Chiar şi aşa, deocamdată, însă, nu se ştie exact dacă spitalele sălăjene vor rămâne cu numărul de paturi din prezent, existând posibilitatea ca o asemenea decizie, legată de reducerea numărului de paturi, să fie luată de conducerile unităţilor pentru a-şi micşora cheltuielile.

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj, Mihai Cheşeli, ne-a declarat că în perioada imediat următoare, va avea loc o nouă analiza a structurii unităţilor sanitare cu paturi, ca urmare a solicitărilor făcute în acest sens de autorităţile locale. „Evaluarea se va face pe baza unui set de criterii, care ne va fi furnizat şi pe care-l vom comunica ulterior tuturor autorităţilor locale care au în administrare unităţi sanitare cu paturi”, a declarat Mihai Cheşeli.

La nivel naţional, conform Planului pentru anul 2011, numărul total de paturi aprobat pentru contractare este de 129.524, faţă de 134.760 de paturi în 2010, ceea ce înseamnă 6,02 paturi la mia de locuitori. Totalul numărului de paturi contractate va scadea treptat în următorii ani, astfel încât în 2012, numărul maxim de paturi finanţate va fi de 125.639, adică 5,84 paturi la mia de locuitori, iar în 2013 va fi de 123.127, adică 5,72 paturi la mia de locuitori.

Detalierea pe judeţe a numărului de paturi aprobat pentru contractare cu Casele de Asigurări de Sănătate, atât pentru segmentul spitalelor publice, cât şi private, se va face anual, până la data de 30 septembrie, prin Ordin de ministru. Anul acesta, numărul total de paturi, detaliat pe judeţe, se va aplica începând cu data de 1 aprilie 2011.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »