Dezinsectie in Zalau – abia la anul

Magazin Salajean 24 august 2007 0

Dezinsectie in Zalau - abia la anul

Dupa ce cu o luna in urma recunosteau ca licitatia pentru achizitia serviciului de deratizare si dezinsectie a municipiului este blocata din cauze ce tin de centru, autoritatile locale din Zalau se dau batute si spun ca la cat de incet merg lucrurile, orasul va sari peste aspectul dezinsectiei in acest an. Deratizarea mai are sanse, inca, sa ajunga prin cartiere, dar numai daca autoritatile centrale vor binevoi sa solutioneze in timp util contestatia depusa de o firma din Iasi la licitatia organizata de Zalau pentru achizitia serviciului sus amintit.

Primarul Radu Capilnasiu a declarat ca licitatia a avut loc in 5 iulie, caietul de sarcini fiind achizitionat de opt firme. Cu toate acestea, Primaria nu a reusit sa incheie contractul sperat, dat fiind ca unul dintre participanti (din Iasi) a contestat caietul de sarcini. Mai exact, a fost contestat faptul ca autoritatile administratiei municipale au cerut firmelor sa fie licentiate pentru efectuarea serviciului de deratizare si dezinsectie.

Ca urmare, de aproximativ doua luni, licitatia este suspendata, iar contestatia se afla in analiza Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor (CNSC). Cum acesta nu a respectat termenul de zece zile, prevazut de legislatie, pentru a da un raspuns, lucrurile se afla in aer. In plus, pe cei de la Bucuresti pare sa ii doara in cot de problema zalauanilor, dat fiind ca au neglijat si adresele pe care Primaria Zalau le-a trimis si prin care se solicita luarea unei pozitii fata de situatia in cauza.

In aceste conditii, cand toata lumea da din umeri, Radu Capilnasiu a spus ca dezinsectia Zalaului va fi posibila doar anul viitor. Daca am reusi, totusi, sa facem dezinsectia in toamna, nu ar avea prea mare efect, iar banii ar fi mai mult aruncati pe fereastra. Poate vom face tratamente pentru deratizare, daca vom primi un raspuns de la Bucuresti si daca vom reusi sa facem inca o licitate pana la sfarsitul lui septembrie, a spus edilul.

Reamintim ca firmele care au achizitionat in acest an caietul de sarcini sunt din Bucuresti (trei), Iasi (doua), Galati, Cluj Napoca si Ploiesti. In 2007, serviciul de deratizare si dezinsectie a domeniului public va fi achizitionat pentru urmatorii 4 ani. Dupa ce va fi desemnat castigatorul, cele doua parti vor semna un acord cadru, in baza caruia, se va incheia, in fiecare an, contractul de prestare de servicii.

Anul trecut, de dezinsectia si deratizarea domeniului public al Zalaului s-a ocupat firma SC Coral SRL din Ploiesti, aceasta efectuand doua actiuni de deratizare, unul in iunie si celalalt in toamna, si doua actiuni de dezinsectie, ambele in vara. Referitor la acestea din urma, mentionam ca au inclus patru tratamente.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »