Despagubiri pentru culturile lovite de seceta

Magazin Salajean 19 iunie 2007 0

Despagubiri pentru culturile lovite de seceta

Agricultorii care au inregistrat pagube la culturile de toamna, in urma calamitatilor naturale din acest an, vor putea primi despagubiri pentru terenurile cultivate care au fost asigurate in prealabil. Hotararea a fost luata de Guvern dupa ce ministrul Agriculturii, Decebal Traian Remes, a propus acest lucru, precizand ca despagubirile vor fi acordate in urma evaluarilor facute pe teren.

Directorul Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR) Salaj, Ioan Bujita, ne-a declarat ca si in Salaj exista agricultori ale caror culturi au fost afectate, dar ca nu se stie exact cati dintre ei vor putea fi despagubiti. Asta din cauza ca hotararea autoritatilor de la Bucuresti face referire in primul rand la culturile afectate de seceta, in timp ce, in Salaj, cele mai multe culturi au fost distruse sau afectate major de inghet. Am facut o propunere catre Minister pentru ca sa fie cuprinse si culturile ce au avut de suferit in urma inghetului inregistrat la inceputul lunii mai 2007, dar nu stim daca a fost acceptata, a spus Ioan Bujita.

In Salaj, in cazul a 70 de agricultori, culturile au fost afectate de calamitati, dintre acestia cei mai multi fiind asigurati. Din pacate, cei care nu au asigurare sunt exact cei care au fost loviti de seceta. Este vorba despre cinci agricultori (patru persoane fizice si o societate comerciala) care au inregistrat pagube in valoare totala de 500.000 de lei, culturile fiind de mar, prun, grau, rapita si floarea soarelui. Potrivit directorului DADR Salaj, valoarea totala a pagubelor inregistrate in agricultura in acest an din cauza vremii nepotrivite, este de 1,2 milioane de lei.

Daca se vor incadra in conditile stabilite de autoritatile centrale pentru primirea despagubirilor, agricultorii salajeni vor primi banii pana la sfarsitul lunii august, pentru a putea incepe in toamna un nou an agricol. Nivelul despagubirilor va fi stabilit gradual, in functie de nivelul de afectare a culturilor.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »