Depozitarii si comerciantii de produse energetice, obligati sa se atesteze

Magazin Salajean 26 octombrie 2009 0

Depozitarii si comerciantii de produse energetice, obligati sa se atestezeAgentii economici care intentioneaza sau deja comercializeaza sau depoziteaza produse energetice nu trebuie sa uite ca in 22 noiembrie expira termenul pana la care pot obtine atestatul de inregistrare pentru comercializare si/sau depozitare angro, respectiv atestatul de inregistrare pentru comercializare en detail a produselor energetice de la Directiile pentru accize si operatiuni vamale teritoriale in a caror arie de competenta este situata unitatea de comercializare sau depozitul angro pentru care se solicita inregistrarea, informeaza Directia Generala a Finantelor Publice (DGFP) Salaj. Sub incidenta procedurii de inregistrare intra operatorii economici care comercializeaza sau intentioneaza sa comercializeze angro si en detail produse energetice, precum si aceia care depoziteaza produse energetice accizabile, asa cum sunt ele definite la art. 175 din Codul fiscal: benzine; motorina; petrol lampant (kerosen); gaz petrolier lichefiat (GPL). Procedura nu se aplica pentru produsele energetice preambalate. Nu trebuie sa se inregistreze antrepozitarii autorizati si operatorii inregistrati pentru produse energetice. Inregistrarea activitatii de comercializare si/sau depozitare se face pe baza de cerere pentru fiecare depozit si pentru fiecare unitate de comercializare. In urma aprobarii cererii de comercializare sau depozitare, agentul economic va primi un atestat care ii va permite desfasurarea activitatii de la data prevazuta in acest document. Modelul de cerere si de atestat, precum si procedura de inregistrare au fost stabilite prin Ordinul Presedintelui A.N.A.F. nr. 1378/28 iulie 2009 pentru aprobarea Procedurii si conditiilor de inregistrare a operatorilor economici care comercializeaza in sistem angro sau en detail produsele energetice prevazute la art. 175 alin. (3) lit. a) – e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Termenul limita de depunere a cererilor de inregistrare este de 90 de zile de la data publicarii acestui Ordin in Monitorul Oficial, Partea I. Desfasurarea activitatii in baza atestatului nu exonereaza operatorul economic de la indeplinirea obligatiei de a se inregistra fiscal. Pentru a obtine atestatul de comercializare produse energetice accizabile, societatile comerciale trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa aiba inscrisa in obiectul de activitate, potrivit Clasificarii CAEN, activitatea de comercializare de produse energetice; sa nu fie declarata inactiva fiscal; sa nu aiba datorii inscrise in certificatul de atestare fiscala, sa nu se afle in stare de insolventa; sa nu fi fost sanctionata cu oprirea activitatii de comercializare a produselor accizabile.

Potrivit legii, agentii economici implicati in comercializarea sau depozitarea produselor energetice accizabile, altii decat antrepozitarii autorizati, sunt obligati sa se inregistreze la Directia Judeteana pentru Accize si Operatiuni Vamale Salaj aflata in subordinea Autoritatii Nationale a Vamilor, conform procedurii stabilite prin Ordin al presedintelui A.N.A.F. Nerespectarea obligatiei de inregistrare de catre agentii economici care intentioneaza sa comercializeze sau sa depoziteze produse energetice este considerata contraventie si se sanctioneaza cu confiscarea sumelor rezultate din vanzare, precum si cu amenda de la 20.000 lei la 100.000 lei pentru comercializarea en detail a produselor energetice, respectiv, amenda de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru comercializarea si depozitarea angro a produselor energetice supuse accizarii. Acestor sanctiuni li se adauga oprirea activitatii pe o perioada de 1 la 3 luni in cazul neinregistrarii in termenul de 90 de zile in scopul comercializarii produselor energetice a agentilor economici care desfasoara deja activitatea de comercializare produse energetice.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »