Demisia directorului Artimiza Mocan, arunca in aer Directia Silvica

Magazin Salajean 15 iulie 2010 0

Demisia directorului Artimiza Mocan, arunca in aer Directia Silvica

Directorul economic al Directiei Silvice Salaj, Artimiza Mocan, si-a inaintat demisia din functia amintita, la finele saptamanii trecute. Cum gestul angajatei de la Directia Silvica a fost unul tinut la secret, doar ieri, s-a primit la redactie un fax anonim, in care se arata si motivele invocate de Artimiza Mocan. Astfel, directorul economic al Directiei Silvice Salaj invoca faptul ca, desi Guvernul a decis sa restructureze toate ministerele, agentiile si regiile, Regia Nationala a Padurilor Romsilva a aprobat noi angajari, dintre care, cel putin postul de economist, nu isi are justificare nicaieri in cadrul Directiei Silvice Salaj. Mai mult, in demisia sa, Artimiza Mocan isi argumenteaza gestul prin faptul ca, pe fondul reducerii cheltuielilor din cadrul Romsilva, directorul general al Directiei Silvice Salaj, Dorel Oros, a cerut deblocarea unor posturi pentru a face o serie de angajari.

Am decis sa demisionez, in conditiile in care directorul Dorel Oros a cerut Regiei Nationale a Padurilor Romsilva deblocarea unor posturi, astfel incat sa poata face angajari. Sincer, ca director economic, nu am putut fi de acord cu acest lucru, avand in vedere si reducerea cheltuielilor, in aceasta perioada de criza. S-au facut angajari inclusiv in domeniul economic, sector pe care il cunosc destul de bine, astfel ca pot sa afirm ca aceste noi incadrari nu isi aveau rostul. In conditiile date, am simtit ca nu imi mai gasesc locul acolo, ne declara, ieri, Artimiza Mocan. Aceeasi sursa face cunoscut ca demisia sa a fost trimisa Regiei Nationale a Padurilor Romsilva, mai precis directorului general Valerian Solovastru, din partea caruia, pana ieri, nu a primit niciun raspuns. In cazul in care ii va fi aprobata demisia, putem spune ca Artimiza Mocan a detinut postul de director economic al Directiei Silvice Salaj in perioada 7 octombrie 2009 – 9 iulie 2010.

Pe de alta parte, directorul Directiei Silvice Salaj, Dorel Oros, nu a dorit sa comenteze acuzatiile Artimizei Mocan. Mai mult, acesta precizeaza ca nu a intrat in posesia unui act oficial din partea directorului economic, care sa ateste faptul ca si-a inaintat demisia: Oficial, nu am primit niciun act din partea doamnei Artimiza Mocan. Ce pot sa spun este ca, luni, ajuns la serviciu, m-am trezit, pur si simplu, fara director economic. Cat despre despre acuzatiile care mi se aduc, consider ca un om inteligent nu ar trebui sa reactioneaze la astfel de provocari. No comment.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »