Deconcentratele sălăjene, trecute prin furcile reorganizării

Magazin Salajean 5 iulie 2011 0

Deconcentratele sălăjene, trecute prin furcile reorganizării Deşi mult discutata reorganizare administrativ-teritorială dorită de preşedintele Traian Băsescu a fost amânată pentru toamna acestui an sau începutul anului 2012, judeţele nu scapă de comasări în ceea ce priveşte instituţiile deconcentrate. Acestea vor fi trecute prin furcile caudine, astfel încât, din zecile de servicii existente în fiecare judeţ să se cearnă cele mai importante, restul urmând să fie reprezentate pe viitor doar la nivelul viitoarelor regiuni.

În acest sens, se va face, în perioada imediat următoare, o analiză contracronometru, la Bucureşti, pentru a se vedea care sunt instituţiile viabile, care merită să rămână în actuala formulă, şi care sunt cele care vor fi comasate.

Unul dintre miniştrii puşi pe reorganizare este Elena Udrea, aceasta anunţând că va face disponibilizări în inspectoratele şi agenţiile din subordine. Primele vizate sunt actualele Inspectorate Judetene de Stat în Construcţii şi vor ieşi din schemă femei de serviciu, şoferi sau alte persoane care nu-şi găsesc locul, aceasta însemnând inclusiv cei care au funcţii de conducere. Directorul Inspectoratului Judeţean de Stat în Constracţii Sălaj, Dumitru Chiş, ne-a declarat că în instituţia pe care o reprezintă există un singur post de director, unul de şofer şi unul de femeie de serviciu.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »