De săptămâna viitoare, contribuabilii îşi pot plăti obligaţiile fiscale

Locuitorii din oraşele Cehu Silvaniei şi Jibou care doresc să-şi achite taxele şi impozitele locale pe anul în curs vor putea plăti obligaţiile fiscale începând de săptămâna viitoare -13 ianuarie. Contribuabilii care vor reuşi să-şi achite integral impozitul pe proprietăţi, case, terenuri sau autoturisme, până în data de 31 martie 2014, vor beneficia şi de anumite reduceri. Astfel, pentru plata integrală a impozitului, şimleuanii vor beneficia de o bonificaţie de şapte la sută, în timp ce jibouanii vor avea o reducere de zece la sută. Potrivit unor informaţii furnizate de reprezentanţii Primăriei Cehu Silvaniei, cehanii îşi vor putea achita taxele şi impozitele pe anul în curs sau rămăşiţele din anii precedenţi începând de joi, 9 ianuarie. Şi la Cehu Silvaniei contribuabilii care vor achita integral dările, până în data de 31 martie 2014, vor beneficia de o reducere de zece la sută. La Zalău, prima zi de încasare a taxelor şi impozitelor locale va fi 13 ianuarie 2014, iar bonificaţia pentru plata integrală este de cinci la sută.

Leave a Comment