De la Valeni la Cristolt, pe scurtatura

Magazin Salajean 5 ianuarie 2012 0

De la Valeni la Cristolt, pe scurtaturaPrimaria comunei Cristolt a bifat la finele lui 2011 investitii care sfideaza criza. Prin finalizarea acestora, asa cum a apreciat primarul Ioan Cheseli, s-au schimbat conditiile de trai in comunitatile din Muncel, Valeni, Poiana Ontii si Cristolt. Mai precis, pentru locuitorii acestor asezari s-au implementat proiecte, cu fonduri de la bugetul local sau de la stat, prin care au fost modernizate drumurile si s-a extins reteaua de iluminat public.

Una dintre cele mai mari realizari ale anului trecut, a fost pietruirea drumului de pamant DC48, pe o lungime de 3,1 kilometri, intre Muncel si Cristolt. Din cei 639.000 de lei, alocati prin HG 577, s-a modernizat partea carosabila, s-au amenajat acostamente, au fost betonate santurile si s-au construit podete.

O alta reusita a administratiei locale este amenajarea unui drum de legatura intre Valeni si Cristolt, care initial a fost poteca, mai apoi drum vicinal, iar in final, drum comunal. Ioan Cheseli ne-a informat ca locuitorii au utilizat acest drum, modernizat, chiar de la sarbatori. Principalul avantaj al investitiei, care s-a ridicat la valoarea de 540.000 de lei, este acela ca participantii la trafic nu mai sunt nevoiti sa parcurga distanta de 25 de kilometri dintre Valeni si Cristolt (prin Surduc), ci direct, pe scurtatura de doar doi kilometri. Primarul comunei a aratat ca proiectul s-a derulat in baza unui parteneriat al comunitatii locale cu primaria si Consiliul Judetean Salaj.

Tot in cursul lui 2011, cu 20.000 de lei din bugetul local, s-a modernizat sediul primariei, unde au fost inlocuite usile si geamurile cu termopan, au fost executate reparatii interioare si exterioare, precum si zugraveli, urmand ca reparatiile la acoperis sa fie realizate din alte fonduri. Pentru tinerii din Valeni si nu numai, edilii intentioneaza sa amenajeze un teren de fotbal care va fi omologat.

Nu in cele din urma, Ioan Cheseli ne-a dezvaluit ca s-au utilizat 22.500 de lei de la bugetul local pentru extinderea cu 3,7 kilometri a retelei de iluminat public la toate gospodariile izolate din satele Muncel, Valeni, Poiana Ontii si Cristolt. Spre sfarsitul lunii decembrie 2011, cu costuri reduse, cu implicarea viceprimarului Teodor Sabo, au fost montate 50 de corpuri noi de iluminat, care asigura vizibilitatea necesara.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »