De ieri, carburanti mai ieftini la statiile Petrom

Magazin Salajean 7 august 2008 0

De ieri, carburanti mai ieftini la statiile Petrom

Petrom a redus, ieri, cu patru bani pe litru pretul benzinei si al motorinei, se arata intr-un comunicat remis de catre compania petroliera. Acest lucru se intampla dupa ce, saptamana trecuta, Petrom a mai ieftinit preturile benzinei si motorinei cu opt bani, respectiv sapte bani pe litru.

In urma modificarii preturilor care a avut loc ieri, benzina ECO Premium 95 costa 3,93 lei pe litru, iar sortimentele Premium fara plumb si Top Premium fara plumb sunt comercializate la preturi de 3,9 lei, respectiv 4,23 lei pe litru.

Benzina OMV Carrera 95 poate fi achizitionata pentru 4 lei pe litru si sortimentul cu cifra octanica 100 costa 4,63 lei.

Pretul motorinei Top Euro Diesel 4 a scazut la 4,31 lei pe litru, iar sortimentul OMV Sprint Diesel la 4,36 lei. Totodata, sortimentul Euro Diesel 4 costa 4,23 lei pe litru, iar OMV Premium Diesel 4,64 lei litrul.

La inceputul anului, pretul la pompa al motorinei a trecut de cel al benzinei, in principal din cauza majorarii accizei pentru acest tip de carburant si a cotatiilor record inregistrate de petrol pe pietele internationale.

Cotatiile internationale ale barilului de petrol, care influenteaza preturile combustibililor, au crescut cu circa 50 la suta fata de inceputul acestui an si s-au dublat comparativ cu perioada similara din 2007. Pretul petrolului a ajuns la 11 iulie la recordul istoric de peste 147 dolari pe baril si a scazut ulterior cu mai mult de 26 de dolari, marti fiind cotat la aproape 118 de dolari pe baril, cel mai redus nivel din ultimele trei luni.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »