„Dăruieşte bucurie!”, o campanie în sprijinul persoanelor solicitante de azil şi refugiaţi din România

Inspectoratul General pentru Imigrări a demarat luni, 2 decembrie, campania „Dăruieşte bucurie! Poţi fi primul care aduce sărbătoare în sufletele lor!”. Potrivit informaţiilor furnizate de biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, acţiunea se desfăşoară în perioada 2-23 decembrie şi are ca scop strângerea de bunuri prin contribuţie benevolă pentru persoanele solicitante de azil şi refugiaţi din România, acestea urmând să fie dăruite în preajma sărbătorilor de iarnă. Sălăjenii se pot alătura cadrelor Inspectoratului General pentru Imigrări în demersul campaniei, fie cu un cadou cumpărat, fie cu jucării, rechizite, hăinuţe sau orice alte articole folositoare pentru copii şi adulţi. Potrivit sursei citate, ce interesaţi sunt aşteptaţi la sediul Inspectoratului, din Zalău, strada Tudor Vladimirescu, nr.14, persoana de contact fiind Pavel Nicolae, telefon 0260602262.

„În fiecare zi, la ora 11.00, o femeie cu capul acoperit iese din Centrul de cazare şi proceduri pentru solicitanţii de azil. Merge să-şi ia copilul de la grădiniţă. Ea are două fetiţe şi este dintr-o ţară în care teama reprezintă un mod de viaţă. Dragostea de mamă, războiul şi persecuţia au făcut-o să fugă cu copiii acolo unde a găsit siguranţă. A ajuns în România şi a solicitat o formă de protecţie. A fost primită cu căldură şi, cel mai important, i s-a dăruit speranţa unei vieţi noi. A urmat programul de integrare şi astăzi ea simte că face parte din societatea noastră, deşi nu ştia nimic despre România înainte să ajungă aici”, au exemplificat reprezentanţii instituţiei menţionate.

Leave a Comment