Daca nu-si primesc salariile: Angajatii CFR avertizeaza ca vor intra in greva in 1 octombrie

Magazin Salajean 24 septembrie 2009 0

Daca nu-si primesc salariile: Angajatii CFR avertizeaza ca vor intra in greva in 1 octombrieProteste de amploare sunt anuntate pe calea ferata, daca angajatii CFR nu isi primesc salariile. Acestia au anuntat ca vor intra in greva pe 1 octombrie, daca situatia salariilor, care sunt date cu mare intarziere, nu este remediata.

Ceferistii sunt decisi sa opreasca lucrul daca nu primesc salariile restante pana la sfarsitul lunii. Decizia a fost luata de liderii federatiilor sindicale, nemultumiti ca angajatii CFR au salarii mici si nici macar pe acestea nu le primesc la timp. La noi, in Salaj, ceferistii si-au primit o parte din salariu, urmand ca in cursul acestei zile (ieri – n.r.) sa ne intre in cont restul de plata, a afirmat Radu Boian, seful statiei CFR Jibou.

In schimb, sindicalistii cer demisiile mai multor persoane din cadrul Ministerului Transportului, inclusiv pe cea a ministrului Radu Berceanu. Intr-un comunicat remis redactiei, sindicatele CFR arata ca disponibilizarile si lipsa investitiilor pericliteaza siguranta pe calea ferata, astfel ca oricand se poate produce un accident grav.

Potrivit presei centrale, conducerea CFR Infrastructura sustine ca nu a fost informata despre intentia sindicalistilor de a protesta pe 1 octombrie si nu doreste sa faca precizari pana cand nu va fi anuntata oficial.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »