Daca nu-si exprima explicit refuzul, Salajenii vor dona organe dupa deces

Magazin Salajean 19 mai 2008 0

Daca nu-si exprima explicit refuzul,  Salajenii vor dona organe dupa deces * refuzul donarii de organe, tesuturi si celule se poate face prin anuntarea medicului de familie

* daca in timpul vietii, nu isi exprima acest refuz, cei ajunsi in moarte cerebrala sunt considerati, din oficiu, donatori

Organe donate dupa deces

Senatul a adoptat saptamana trecuta pro-punerea legislativa a catorva parlamentari, care reglementeaza statutul transplantului de organe in Romania, introducand astfel principiul acordului prezumat. Este de la sine inteles ca aceasta Lege va salva nenumarate vieti, insa actul normativ poate crea si controverse, in special de ordin moral. Cu alte cuvinte, acordul prezumat inseamna ca orice roman care in timpul vietii nu si-a exprimat refuzul explicit de a-si dona organele este implicit de acord sa le doneze dupa deces. Potrivit noilor prevederi legale, refuzul donarii de organe, tesuturi si celule trebuie facut prin simpla anuntare a medicului de familie, pe care coordo-natorul de transplant va trebui sa-l chestioneze in aceasta privinta. Conform legislatiei actuale, prelevarea de organe sau tesuturi de la o persoana decedata – in vederea transplantului – nu se poate efectua decat daca aceasta si-a exprimat, in scris, acordul in acest sens, in timpul vietii. Propunerea discutata in plenul Camerei superioare a Parlamentului a fost adoptata fara probleme de catre senatori, votul final urmand a fi dat in Camera Deputatilor. Chiar si in aceste conditii, propunerea are toate sansele sa treaca usor si de votul Camerei Deputatilor.

Pentru salajeni, anul si transplantul…

Cum se intampla si in alte judete, care nu au centre universitare cu traditie, si bolnavii din Salaj depind, in ceea ce priveste transplanturile, de noroc si, desigur, de experienta chirurgilor din Targu Mures, Cluj, Timisoara sau Bucuresti. Autoritatea de Sanatate Publica (ASP) Salaj sustine ca majoritatea bolnavilor din judetul nostru stau la rand pentru transplanturi de inima, ficat si mai ales de rinichi. Acestea sunt cele intalnite situatii, pe care salajenii cu astfel de probleme de sanatate le asteapta pentru a putea spera la o viata mai buna. Pentru a ajunge, insa, la transplant, pacientii trebuie sa fie foarte hotarati si, mai ales, sa se inarmeze cu rabdare. Cu setul de analize amanuntite in mana, ei trebuie mai intai sa se inscrie intr-o baza de date din centrele sus amintite. Chiar daca pasul acesta este indeplinit, pana sa fie gasit un donator compatibil pot trece ani de zile, ne-au declarat reprezentii ASP Salaj. Cum esentiala pentru efectuarea transplantului este compatibilitatea intre grupele sanguine ale donatorului si ale primitorului si, mai recent, apartenenta la sistemul antigene H.L.A. (identice sau asemanatoare), este nevoie si de un dram de noroc pentru a ajunge la transplantul propriu-zis. Primul transplant facut unui bolnav din judetul Salaj a fost realizat in 2004, pacientul suferind atunci o dubla interventie chirurgicala, atat la ficat, cat si la rinichi. Potrivit reprezentantilor Autoritatii de Sanatate Publica Salaj, cazul respectiv a fost unul fericit, in care o ruda de gradul I a acceptat sa doneze organe pentru a salva o viata. Din 2004 si pana in prezent, alti 13 bolnavi salajeni au primit o a doua sansa dupa ce au fost supusi unor transplanturi de rinichi, inima sau ficat, iar starea lor de sanatate, la aceasta ora, este una buna. Acesti oameni, despre care putem spune ca s-au nascut pentru a doua oara, au de urmat un tratament imunosupresiv (n.r. – care asigura acceptarea noului organ de catre organismul primitor). Astfel, tot restul vietii, bolnavii care au beneficiat de un transplant sunt obligati sa faca, lunar, controale extrem de amanuntite cu privire la starea lor de sanatate. Insa, exista si un dram de – hai sai spunem – noroc in toata aceasta poveste. Cum tratamentul cu imonosupresive este foarte scump, medicatia este gratuita si, totodata, suportata de Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Salaj.

Biserica se opune

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane (BOR) s-a pronuntat, deja, impotriva acordului prezumat. Sub pretextul ca ar contraveni principiilor morale crestin-ortodoxe. Mai mult, acordul prezumat ar anula principiul daruirii de sine si al dragostei fratesti, excluzandu-se totodata rolul familiei in cazul persoanelor aflate in moarte cerebrala ori decedate. BOR considera ca, pentru cresterea numarului de donatori de organe si tesuturi pentru transplant, alternativa morala ar putea fi incurajarea voluntariatului si intro-ducerea, prin lege, a cardului de donator, care reflecta optiunea persoanei fata de donarea de tesuturi si organe. O astfel de situatie, in conceptia Sfantului Sinod, ar plasa transplantul de tesuturi si organe pe un fundament etic solid, avand ca element central respectul pentru fiinta umana, care continua sa existe si dupa moartea sa biologica, reducand astfel po-sibilitatea producerii abuzurilor.

Reusita transplantului – o ecuatie necunoscuta

In majoritatea cazurilor de transplant, reusita depinde de compatibilitatea persoanelor implicate: donatorul si primitorul. Statisticile arata ca s-au constatat si anumite situatii nefericite, chiar daca cei doi erau gasiti compatibili. Astfel, pentru trans-planturile de inima, proportia de transplanturi reusite este de 70 la suta, iar la transplanturile de ficat proportia de succese este de doar 20-30 la suta. In cazul transplanturilor de plaman, rezultatele au fost printre cele mai slabe, in timp ce reusita transplanturilor de pan-creas nu depaseste procentul de 10-15 la suta. In ceea ce priveste donatorul, practica arata ca transplanturile au fost autorizate, de regula, in cazul organelor duble, de exemplu rinichi, simpla efectuare a operatiei neavand efecte asupra sanatatii donatorului. In cazul celorlalte trans-planturi de organe, s-a recurs la prelevarea unor organe de la cadavre.

Mii de vieti, pe o simpla lista de asteptare

Potrivit Agentiei Natio-nale pentru Transplant, pe lista de asteptare pentru un transplant de organe se afla, la aceasta ora, peste 2.000 de pacienti. In 2007, au fost inregistrati 36 de donatori in moarte cerebrala, de la care s-au facut prelevari multiorgan, adica rinichi, ficat si cord. Anul acesta s-au prelevat organe de la 17 donatori in moarte cerebrala. Datele Agentiei Nationale pentru Transplant arata ca anul trecut au fost realizate aproape 222 de transplanturi de rinichi (se poate face si de la donator viu), 31 de ficat, 2 de pancreas si 9 de inima. In tot acest timp, aproape 70 de romani au murit pentru ca n-au gasit un donator.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »