DA pentru coplata in Sanatate

Magazin Salajean 11 februarie 2011 0

DA pentru coplata in Sanatate

Membrii Comisiei pentru sanatate au adoptat zilele trecute un raport favorabil la proiectul de lege pentru modificarea si completarea Legii 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, prin care se instituie coplata pentru unele servicii medicale.

Proiectul de lege propus de Guvern a primit sase voturi „pentru” si doua voturi „impotriva”, coplata urmand sa insemne contributia financiara a asiguratului, pentru a beneficia de unele servicii medicale din pachetul de servicii de baza, in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate, in cuantumul si conditiile prevazute in contractul-cadru privind conditiile asigurarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate.

Vor fi scutiti de la coplata copiii pana la 18 ani, tinerii intre 18 si 26 de ani, daca sunt elevi, absolventii de liceu, pana la inceperea anului universitar, dar nu mai mult de trei luni, ucenicii sau studentii daca nu realizeaza venituri din munca. De asemenea, nu vor trebui sa achite sumele respective bolnavii cu afectiuni incluse in programele nationale de sanatate stabilite de Ministerul Sanatatii, pentru serviciile aferente bolii de baza, daca nu realizeaza venituri din munca sau pensie si pensionarii cu venituri numai din pensii de pana la 700 de lei pe luna. Coplata asiguratului intr-un an calendaristic nu va depasi 600 de lei, dupa depasirea acestei sume, serviciile medicale urmand sa fie acordate fara coplata.

Proiectul de lege respectiv urmeaza sa fie dezbatut de Senat in calitate de prima Camera sesizata.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »