Curiozităţi sălăjene (IV): CASA CU HEGHEDUŞI

Magazin Salajean 24 iunie 2011 0

Curiozităţi sălăjene (IV): CASA CU HEGHEDUŞI

Drumul ce duce din Şimleu Silvaniei până la Aleşd, peste munte, trece prin nişte locuri deosebit de interesante, uneori de un pitoresc paradisiac, alteori marcând tragedii ori întâmplări ieşite din comun. Chiar la ieşirea din Nuşfalău, parcă barând şoseaua (pe-aici nu se trece!), se află cimitirul din sat, unde la capul fiecărui mormânt străjuieşte câte o „momâie”, un stâlp cioplit din câte o grindă de brad: cu capul pătrăţos, dacă dedesubt se odihneşte un bărbat, ori cu un coc rotunjit, dacă a fost aşezat la creştetul vreunei femei, obicei păstrat din vechime, dinainte ca ungurii să se fi creştinat. Separat, frumos aliniate pe două rânduri, se află gropile sinucigaşilor, căci nu este an să nu dea ziarele de ştire despre câte un sătean necăjit, care a înnodat funia de grindă şi şi-a lepădat capul în laţ.

După ce se ocoleşte cimitirul, în stânga drumului se vede o movilă înaltă, un tumul dintr-un cimitir mult mai vechi, rămas de pe vremurile când au trecut pe aici avarii, mormânt de care istoricii nu prea s-au atins, de teamă ca nu cumva să găsească niscava neamuri de-ale ungurilor prin subsol. Tot pe stânga, aproape lângă şosea, era o fântână largă cu cumpănă, unde se adăpau animalele.

La începutul lunii mai din anul 1989, prin jurul ei era plin de stârvuri de vite, pe care un tractor forestier (IFROM) le aduna în cupă, le ridica mai sus de un stat de om şi le arunca în remorci. Privelişte era apocaliptică, de parcă Ceauşescu ar fi pus să fie testată acolo una dintre celebrele sale bombe fabricate în secret. De fapt, partidul dăduse ordin să se scoată tineretul bovin la păşunat, fără să citească prognoza meteo. Pe neaşteptate, s-a iscat o furtună teribilă care a umflat apele Barcăului, urmată de o răcire bruscă a vremii. Pagubele au fost imense: vitele s-au speriat, s-au călcat în picioare, s-au strivit de gardul metalic al ţarcului, s-au înecat cu sutele în iazul din vale.

De aceeaşi fântână se leagă şi o altă tragedie, întâmplată imediat după Revoluţie. Aici a murit înecată o fată, o studentă de nici douăzeci de ani, care s-a întors cu trenul de la Oradea şi n-a stat să aştepte autobuzul de noapte, ci a pornit pe jos. Ea a fost ajunsă din urmă, bătută până a leşinat, trasă pe marginea drumului şi violată de un tractorist. Povestesc oamenii că după ce şi-a bătut joc de ea, animalul întrupat în om a legat-o cu lanţuri de tractorul cu care o urmărise şi a târât-o până la adăpătoare, unde a aruncat-o peste corlată, ca să ascundă urmele grozăviei. Toate acestea s-au petrecut într-o seară de vineri. Crima a fost descoperită abia luni.

După acest loc blestemat, în dreapta şoselei apare o pădure, în care, la un moment dat, pătrunde un drumeag ce duce la o cabană vânătorească construită cu mult dichis în inima codrului. Alături era şi o volieră de fazani crescuţi pentru export, o importantă resursă naţională, mare producătoare de mărci germane, ca şi viermii de mătase. Păsările, prostuţele, nu ştiau că sunt pe inventar şi încercau tot timpul să scape din robie. Uneori chiar reuşeau. Ţăranii momeau vietăţile evadate presărând boabe în borcane mari, de murături, ascunse prin lanul de porumb. Viteazul care intra să le mănânce, rămânea acolo, bun de pus în cuptor, căci nu putea nici să se întoarcă, din cauza cozii, nici să dea îndărăt, deoarece ghearele îi alunecau pe sticlă.

Din capătul pădurii se deschide minunata privelişte a satului Drighiu, aşezare străveche, înălţată ca o rugăciune în jurul bisericii aşezate în vârf de deal, unde, zice Petri M

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »