Curatenie in Directia Agricola Salaj

Magazin Salajean 18 iunie 2010 0

Curatenie in Directia Agricola SalajPana in toamna acestui an, 2.000 de salariati ai directiilor judetene pentru agricultura si dezvoltare rurala vor ramane fara serviciu, a anuntat ministrul de resort, Mihail Dumitru. Masura a fost cuprinsa intr-un proiect de restructurare al ministerului, care include atat disponibilizari, cat si comasari. Pe intreg ministerul, vor fi reduse 2.820 de posturi, reprezentand 26-27 la suta din totalul personalului. Agentiile de plati nu vor fi afectate, in schimb exista directii judetene care au chiar si 100 de angajati, ceea ce reprezinta un numar mult mai mare decat este necesar, a explicat ministrul.

Conducerea Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala Salaj, institutie ce numara in prezent 63 de salariati, nu a primit, deocamdata, nicio informare de la Bucuresti cu privire la viitoarele disponibilizari. Dupa cum ne-a declarat directorul interimar al Directiei salajene, Nicolae Dascal, angajatii au resimtit deja masurile anti-criza, dupa ce in luna mai, salariile le-au fost diminuate cu circa 10 procente, ca urmare a eliminarii sporului de antena.

Dascal a mai precizat ca numarul actual de lucratori este insuficient pentru desfasurarea activitatii, in special a celei de inspectie, motiv pentru care, cand situatia o permite, se fac redistribuiri de sarcini.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »