Jandarmeria este bună de plată: cum a câștigat un jandarm din Sălaj un proces răsunător cu instituția

În premieră în România, un angajat al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), respectiv un jandarm din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj a reușit să câștige un proces care a ajuns până la Curtea de Apel Cluj Napoca și să oblige ministerul, prin Inspectoratul Județean de Jandarmi (IJJ) Sălaj, să îi plătească creșterile salariului minim din anii 2017, 2018 și 2019 și în continuare până în prezent, toate acestea pentru că statul i-a tratat în mod inechitabil drepturile bănești suplimentare care i se cuveneau.Este primul caz având acest obiect câștigat de un angajat al Jandarmeriei, iar sălăjeanul va fi primul militar care va primi de la stat, prin ministerul care nu i-a acordat o parte din drepturile bănești legale timp de mai mulți ani, o sumă considerabilă de bani din cauza acelorași „desișuri”legislative care pun, de multe ori, cadrele militare, inclusiv pe cele în rezervă, în situații dificile, multe dintre ele nedrepte în raport cu alți angajați din aceleași categorii și cu aceleași funcții, dar chiar cu vechimi considerabil mai mici. Jandarmul care a reușit această performanță este Dan Dorel Sava iar pe lângă acesta, de mai mulți ani, zeci de cadre din jandarmerie și Poliție  se străduiesc să obțină aceleași drepturi, dosarele lor fiind încă pe rolul instanțelor. Ceea ce face acest caz și mai interesant este faptul că jandarmul nu a avut niciun sprijin juridic de specialitate, prezentându-se de fiecare dată, de la prima și până la cea mai înaltă instanță, singur în fața magistraților. Judecătorii au înțeles în final nedreptatea care i s-a făcut și au dat câștig de cauză cadrului militar.

Așa cum arată portalul Curții de Apel Cluj,  instanța care a pronunțat sentința definitivă în 18 octombrie 2019, conducerea Jandarmeriei Sălaj este obligată să îi calculeze solda de funcţie şi sumele compensatorii, în total o sumă ce poate depăși, în final, 100.000 de lei. În motivare, judecătorii au reținut că “fiecare ordonator de credite avea obligația de a egaliza drepturile salariale în raport cu Anexele la legea 284/2010 pentru a fi înlăturate inechitățile rezultate din aplicarea actelor normative succesive emise în material salarizării personalului plătit din fonduri publice, astfel încât, în situații juridice identice, tratamentul legislativ să fie identic”. Astfel, se mai arată în documentele din dosar, s-a ajuns la situația absurdă ca un jandarm debutant încadrat în 1 ianuarie 2018, să beneficieze de o soldă de funcție de 1.900 de lei, așa cum spune HG 847/2017, fără sporuri și alte adaosuri, în vreme ce, un jandarm cu peste zece ani vechime are aceeași soldă de funcție, de 1.900 de lei, pentru că angajatorul include în solda de funcție și sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu (sport de dispozitiv, spor de confidențialitate, spor de pericol deosebit, spor soldă de merit). În acest sens, programul de salarizare M.A.I.S.A.L a fost modificat să urce până la 1.450 de lei, 1.900 de lei respectiv 2.080 de lei cu ajutorul „sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu”, pe care HG1/2017 și 846/2018 interzic să fie luate în considerare la stabilirea diferenței între solda de funcție stabilită conform actelor normative în vigoare (coeficient de ierarhizare X valoare de referință) și salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Dacă intenția legiuitorului ar fi fost să stabilească, începând din 1 februarie 2017, salariul de bază minim pe țară garantat în plată, neținând cont de sporuri și alte adaosuri, atunci cu siguranță nu ar fi utilizat sintagma “nu include sporuri și alte adaosuri”,  ci s-ar fi exprimat în consecință, astfel cum s-a exprimat și în celelalte hotărâri ale Guvernului, cu privire la salariul minim pe economie, în care nu face absolut nicio referire la sporuri sau alte adaosuri cuprinse în salariul minim brut pe țară, garantat în plată. În consecință, reclamantul este în drept la determinarea soldei de funcție și a celorlalte elemente ale soldei lunare de bază prin raportare la salariul minim brut pe economie, fără includerea altor sporuri sau adaosuri, după cum urmează:  1.450 de lei pentru perioada 1 februarie – 31 decembrie 2017, 1.900 de lei pentru perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2018 şi 2.080 de lei, respectiv 2.350 lei începând din data de 1 ianuarie 2019 și  pe viitor, până la apariția unor noi modificări legislative.

Sentința în dosarul jandarmului sălăjean este definitivă, astfel încât Jandarmeria Sălaj este bună de plată. Acest caz ar putea fi doar primul dintr-o serie de cazuri ce pot avea câștig de cauză pe viitor, având în vedere faptul că pe rolul instanțelor din țară sunt sute de astfel de dosare.  „Inevitabilul s-a produs! Aceasta este prima decizie definitivă pe salariul minim. Reclamanții au chemat în judecată IJJ Sălaj în dosarul 318/84/2019. Au câștigat pe fond în luna mai, 2019, iar în 18 octombrie 2019 Curtea de Apel Cluj a respins ca tardiv recursul depus de IJJ Sălaj. Felicitări colegilor jandarmi pentru această bombă aruncată către MAI”, arată o postare pe pagina de Facebook a Sindicatului Polițiștilor din România  – “SPR Diamantul”.

 

 

 

6 Thoughts to “Jandarmeria este bună de plată: cum a câștigat un jandarm din Sălaj un proces răsunător cu instituția”

  1. Cornel Gheorghe

    Polișiștii sunt ăn aceeași situație ! Nimeni dintre șefi sau Liderii de Sindicat, n-au reușit să îndrepte situația ! Probabil că această Hotărâre Judecătorească, să fie „ Lumina ” care va duce la rezolvarea INECHITĂȚILOR din Ministerul de Interne !

    1. Cornel Gheorghe

      Polițiștii sunt în aceeași situație !

    2. Anonim

      A castigat din bugetul tarii….oricum….dreptatea trebuie platita….asa ca bravo lui…..dar cei care au gresit….asa prin eroare de calcul….o sa plateasca?

  2. Anonim

    Felicitari militarului! Un stat putred, hoț si nenorocit care incearca mereu sa jupoaie cetateanul dupa care vine si se lauda cu programe sociale si cresteri fantasmagorice! Va multumim ca aduceti in atentia publicului aceste cazuri!

  3. Anonim

    si acuma o sa vedem cadrele din MAI pe strada, facandu-si meseria pentru care sunt platiti !!
    dar de ce oare o sa fie la fel? se pensioneaza la 40-50 de ani cu pensii de 2-3-4 ori mai mare decart unul care a lucrat in privat cu 20-25 de ani mai mult ca el si poate cu salar mai mare?

    1. Mihai

      Privatul nu o sa faca ce face militarul. Sunteti ca sobolanii, la placinte inainte, la
      ,, razboi” privatul da inapoi.
      Scuteste_ne de retorica ieftina.

Leave a Comment