Crucea Roşie Sălaj, la datorie!

magazinsalajean 25 octombrie 2012 0
Crucea Roşie Sălaj, la datorie!

Motto: „E bine să te înduioşezi de nenorocirea prietenilor tăi, dar mai bine este să le vii în ajutor”.( Voltaire, 1694-1778, scriitor şi gânditor francez)

Anul 2012 a fost declarat „ Anul European al îmbătrânirii active şi al solidarităţii între generaţii”, iar la 1 Octombrie a.c. s-a sărbătorit „Ziua internaţională a vârstnicului”.
În acest context, Programul social al Crucii Roşii Române, filiala Sălaj, a vizat, printre altele, îmbunătăţirea condiţiilor de trai a persoanelor în vârstă vulnerabile, din cauza diferitelor situaţii care le ameninţă supravieţuirea în condiţii minime de securitate materială şi de demnitate umană. Printre astfel de acţiuni, s-a numărat şi activitatea de sprijin moral şi material a familiilor cu venituri mici, desfăşurată miercuri, 24 octombrie 2012, la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) din oraşul Şimleu Silvaniei.
A fost o activitate reuşită, parte a Programului Social al Crucii Roşii Române, care vizează îmbunătăţirea condiţiilor de existenţă a persoanelor vulnerabile din punct de vedere material. Cu acest prilej, doamna Laura Bungeţeanu – director executiv al Filialei Sălaj a Crucii Roşii din România, declara: „Delegaţia germană a Crucii Roşii din Lamspringe, landul Saxonia de Jos, prin responsabilul pentru ajutoare în România, Norbert Halter şi locţiitorul său, Egbert Wiegand, se află pentru a 21-a oară la Filiala Sălaj a Crucii Roşii Române. De-a lungul timpului, am fost sprijiniţi cu alimente, detergenţi şi rechizite şcolare pentru familiile nevoiaşe din judeţul nostru. În acest context, am găsit înţelegere şi la CARP Şimleu Silvaniei, unde au fost selectate persoane cu venituri foarte mici sau care nu s-au regăsit cu alte ocazii de ajutor financiar sau material din partea Crucii Roşii sau a altor organizaţii umanitare. De această dată, s-au distribuit la 50 de familii nevoiaşe alimente de bază, precum: ulei, făină, mazăre, orez, conserve, zahăr, macaroane şi detergenţi. Sperăm, cu alte prilejuri, să mai întreprindem astfel de acţiuni umanitare şi pentru alte familii cu situaţii material-financiare precare”.
În continuare, oaspeţii, la invitaţia domnului Alexandru Trestian – vicepreşedinte al CARP Şimleu Silvaniei, au vizionat Centrul de Îngrijire şi Asistenţă „SILVANIA” (strada Mihail Sadoveanu nr 23), care funcţionează în parteneriat cu Primăria şimleuană, unde se efectuează, gratuit, recuperări socio-medicale pentru persoanele vârstnice cu pensii foarte mici.

Prof. Marin Ştefan

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »