Criminalitatea scazuta, un atuu pentru Salaj

Magazin Salajean 26 aprilie 2007 0

Din raportul intocmit de catre Inspectoratul de Politie Judetean (IPJ) Salaj, cu privire la evaluarea activitatii pe primele trei luni ale acestui an, reiese ca prioritara a fost transpunerea in practica a documentelor programatice pentru Politia Romana la nivel national, in concordanta cu principiile europene moderne.

In contextul trinomului analitic politie-populatie-volum criminalitate, in primele trei luni au fost sesizate 1.192 de infractiuni, rezultand un volum al criminalitatii de 487 raportat la 100.000 de locuitori, sub media pe tara, judetul nostru ocupand locul 41. Masurile intreprinse atat pe plan organizatoric, cat si in cel operational au fost mai eficiente, stapanindu-se mult mai bine situatia operativa de re raza judetului, fapt relevat implicit de reducerea infractionalitatii sesizate cu 292 de infractiuni. In ceea ce priveste volumul criminalitatii constatate, acesta, este 454, sub media pe tara, respectiv 457. Din acest punct de vedere, judetul Salaj se situeaza pe locul 19, cu 1.111 infractiuni. Analizand finalitatea judiciara, rezulta ca au fost solutionate1.002 infractiuni, cu 118 mai multe decat in perioada similara a anului trecut, ceea ce a dus la un volum al criminalitatii de 409 infractiuni, raportat la 100.000 locuitori, peste media pe tara, respectiv locul 14, se mai specifica in raportul cu pricina.

Din totalul infractiunilor solutionate, 247 sunt de natura economico-financiara, 465 in sfera criminalitatii judiciare si 290 de alta natura.

In ativitatea de urmarire penala s-a pus un accent mai mare pe cercetarea unor fapte cu prejudicii mari, sens in care s-au solutionat 16 infractiuni cu pagube de peste 200.000 lei, fata de numai trei rezolvate in perioada similara a anului trecut. Din punctul de vedere al mediului in care au fost comise faptele, se constata un echilibru relativ. Astfel, din totalul infractiunilor in care s-au inceput urmarirea penala, 534 au fost comise in mediul urban, respectiv 48,06 la suta.

In perioada analizata au fost cercetate 872 persoane (+100), din care au fost invinuite sau inculpate 811, ceea ce reprezinta 93 la suta, locul 12 pe tara. Din randul persoanelor cercetate, 380, adica 44, provin din mediul urban, 481, respectiv 55, din cel rural, iar 11 au fost cetateni straini . Din totalul persoanelor cercetate, 146 au fost prinse in flagrant.

Analizand structura participantilor, se constata ca 113 sunt minori , 382 sunt persoane fara ocupatie, iar 45 sunt cunoscuti cu antecedente penale.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »