Criminalistica salajeana s-a modernizat

Magazin Salajean 14 februarie 2007 0

IPJ Salaj are, in prezent, un fond de fise dactiloscopice care cuprinde 17.550 de amprente digitale ale persoanelor certate cu legea. In cursul anului trecut, cu ajutorul acestei cartoteci locale, au fost identificati, din cercurile de suspecti, 47 de autori ai diferitelor infractiuni inregistrate cu AN. Alti 21 de infractori au fost identificati prin acelasi sistem, politistii salajeni trimitand la AFIS Cluj Napoca 185 de amprente digitale, culese in urma reclamatiilor penale cu AN. De asemenea, Politia Salaj a trecut si la folosirea sistemului de recunoastere faciala Imagetrak, fiind intocmite, in cursul anului trecut, 1.215 fise. Un prim rezultat al acestui sistem a fost identificarea, dupa semnalmente, a unei persoane disparute de la domiciliu.

Un rol important in activitatea criminalistilor l-a avut, in cursul anului trecut, cercetarea la fata locului, fiind efectuate 923 de astfel de actiuni. Criminalistii au mai efectuat 251 de reconstituiri, perchezitii si recunoasteri in grup, au fost intocmite 166 expertize si constatari tehnico-stiintifice, din care 69 dactoloscopice, 59 grafoscopice, 23 traseologice si 18 balistice. Prin concluziile formulate in rapoartele de constatare tehnico-stiintifica, au fost identificati 77 autori de infractiuni, fata de 62, in 2005.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »