Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc „Floriile”

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc astăzi, 24 aprilie, “Floriile”, sărbătoare importantă cunoscută şi sub denumirea de “Duminica Floriilor” – o sărbătoare creștină fără dată exactă, comemorată întotdeauna în ultima duminică dinaintea Paștelui. “Floriile” comemorează un eveniment menționat de către toate cele patru evanghelii (Marcu, Matei, Luca şi Ioan): intrarea lui Iisus în Ierusalim în zilele dinaintea patimilor. Din punct de vedere liturgic, din această zi începe “Săptămâna Patimilor”, în amintirea cărora în biserici se oficiază slujbe prin care credincioşii “îl conduc” pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte şi Înviere.
“Duminica Floriilor” este precedată de “Sâmbăta lui Lazăr”, zi în care Iisus Hristos şi-a artătat minunile, înviindu-l pe Lazăr, la patru zile de la moarte, iar după această minune, mulţimile strânse la porţile cetăţii l-au întâmpinat cu flori şi l-au aclamat la intrarea în Ierusalim. De “Florii” se mănâncă peşte, fiind a doua dezlegare din postul Paştelui, după cea din ziua Bunei Vestiri.
În această zi de sărbătoare, în biserici – credincioşii poartă în mâini ramuri de salcie, care se sfinţesc şi care îi simbolizează pe locuitorii Ierusalimului care l-au primit cu bucurie pe Mântuitor.
Potrivit tradiţiei populare, după slujba de dimineaţă de la biserică, ramurile sfinţite şi binecuvântate de salcie sunt aduse acasă şi se ating cu ele copiii, ca să crească mari, frumoşi şi să fie sănătoşi. Sunt păstrate la icoane, la porţi, la grinda casei, pe morminte sau puse într-un loc curat, fiind folosite în decursul anului în gospodărie. Alteori, crenguţele de salcie sfinţite se plantează în grădină, în apropierea casei. Se spune că ele vindecă animalele bolnave şi aduc o recoltă mai bogată. Cele puse la icoană se păstrează tot anul şi se folosesc ca leac împotriva relelor care ar putea lovi casa şi familia.
De „Florii” îşi sărbătoresc ziua onomastică toti cei care la botez, au primit nume de flori. La mulţi ani !

Leave a Comment