Creşte valoarea punctului de pensie şi a indemnizaţiei sociale pentru pensionari

Noile valori ale indemnizaţiei sociale pentru pensionari şi punctului de pensie vor intra în vigoare în 1 iulie, după cum au fost modificate prin OUG nr. 82/2017. Astfel, indemnizația socială pentru pensionari va avea valoarea de 640 de lei, iar punctul de pensie va ajunge la 1.100 de lei, față de 1.000 de lei, cât este valoarea lui actuală.

 

Indemnizaţia socială pentru pensionari

Indemnizația socială pentru pensionari, reglementată prin OUG nr. 6/2009, va avea valoarea de 640 de lei în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2018. La ora actuală, aceasta este de 520 de lei, iar ultima creştere a avut loc la 1 martie 2017 (de la 400 de lei).

De indemnizația socială pentru pensionari beneficiază pensionarii sistemului public de pensii și pensionarii sistemului militar de pensii cu domiciliul în România, indiferent de data înscrierii la pensie, dacă nivelul cuantumului pensiei, cuvenit sau aflat în plată, se situează sub nivelul acesteia.

 

Punctul de pensie

Începând cu data de 1 iulie 2018, prin derogare de la prevederile art. 102 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, valoarea punctului de pensie se majorează cu 10 la sută și este de 1.100 de lei.

Punctul de pensie este un element utilizat în calcularea pensiei. Mai exact, cuantumul pensiei se determină prin înmulţirea punctajului mediu anual realizat de asigurat cu valoarea unui punct de pensie.

Punctajul mediu anual realizat de asigurat se determină prin împărțirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale asiguratului la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare.

Legea mai stabileşte că valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100 la sută din rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă 50 la sută din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.

4 Thoughts to “Creşte valoarea punctului de pensie şi a indemnizaţiei sociale pentru pensionari”

  1. Anonim

    E bună și această mărire numai că, ce se dă cu o mână s-a și luat cu cealaltă, nu s-a făcut indexarea prevăzută de lege care este cam același lucrui. PSD ar face bine să facă o nouă lege a pensiilor care să recalculeze pensiile pe baă de contributivitate, să elimine inechitățile. Mărirea punctului de pensie nu e o idee bună, leprele cu pensii speciale de zeci de mii de lei mai primesc una, două sau chiar trei pensii medi odată cu această majorare de 10 % a punctului de pensiei. Și sunt mulți jefuitori din ăștia cu pensii speciale, nerușinate și sfidătoare !

  2. Rozi

    Nu ne va afecta deloc. ! Dinpotriva, nu ne va ajunge pensia nici de facturi de utilitati, in ritmul cum cresc preturile. Sa va fie rusine mincinosilor de la guvernare!

  3. Anonim

    Baiul este ca nemernicii astia de la guvernare se vor atinge de pilonul 2 cat de curand ,adica de banii mei privati .Spurcaciuni rosii ce sunteti.

  4. Anonim

    Cum sa nu votez cu PSD cand imi maresc pensia?PNL au si zis vor sa scada salariile .Mai buni ca PSD nu este partid in tara.

Leave a Comment