Creşte numărul zălăuanilor care divorţează amiabil

Mihaela Moldovan 6 februarie 2013 0
Creşte numărul zălăuanilor care divorţează amiabil

Nici nu a început bine anul, că două cupluri din Zalău s-au decis să divorţeze pe cale amiabilă şi şi-au depus în acest sens actele la Primărie. Potrivit purtătorului de cuvânt al administraţiei municipale, Manuela Ghiuruţan, cele două cereri de divorţ nu au fost încă soluţionate, întrucât se află în termenul legal de 30 de zile.
De remarcat este, însă, faptul că numărul cuplurilor de zălăuani care se hotărăsc să pună capăt căsniciei fără scandal, în doi timpi şi trei mişcări, creşte de la un an la altul. Astfel, în 2011, 23 de perechi şi-au spus în acest fel „Adio!”, în timp ce anul trecut numărul divorţurilor amiabile a fost de 26. „În 2012, la Serviciul de Stare Civilă au fost depuse 31 de cereri de divorţ pe cale amiabilă, din care 26 au fost finalizate şi cinci clasate ca urmare a neprezentării la termenul stabilit a solicitanţilor (s-au răzgândit, n.r.)”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Mai repede şi mai ieftin

Divorţurile pot fi încheiate pe cale amiabilă la administraţiile locale potrivit unor reglementări legislative intrate în vigoare în 2010. Taxa pentru divorţ stabilită pentru zălăuani prin hotărâre de Consiliu Local este de 500 de lei, divorţul putând fi obţinut numai cu condiţia ca ambii soţi să fie de acord cu acest lucru şi să nu aibă copii minori. Procedura pentru obţinerea unui certificat de divorţ prevede ca soţii să formuleze o cerere pe care trebuie să o depună la Serviciul de Stare Civilă din cadrul administraţiei locale. La depunerea cererii trebuie să fie prezenţi obligatoriu ambii soţi şi niciunul dintre ei nu trebuie să aiba probleme de sănătate care să îi afecteze decizia. O altă condiţie pentru obţinerea divorţului în acest mod este ca soţii să se pună de acord cu numele pe care îl va avea fiecare după divorţ.
Un cuplu primeşte un termen de 30 de zile în care să cugete asupra pasului decisiv pe care vrea să îl facă, termen în care soţii se pot răzgândi. Dacă soţii hotărăsc să îşi continue viaţa împreună, cererea de divorţ este respinsă. Dacă, totuşi, după această perioadă, cuplul doreşte să continue acţiunea începută, autorităţile municipale trimit o adresă la Direcţia Generală pentru Evidenţa Persoanei Bucureşti, prin care solicită atribuirea unui număr pentru certificatul de divorţ în Registrul Unic al Divorţurilor. În termen de 15 zile de la formularea adresei, actul respectiv va fi înregistrat în Registrul Unic al Divorţurilor (RUD) din Bucureşti, iar cei doi soţi vor primi certificatul de divorţ.
Simplificarea procedurii de divorţ, prin modificarea legislaţiei, este un ajutor dat acelor cupluri căsătorite care au realizat că nu mai pot continua în ralaţia respectivă şi care doresc să îşi continue viaţa separat.
De altfel, statisticile ultimilor 4 ani arată că numeroase familii de sălăjeni au ajuns să se separe legal, odată ce au constatat că interesele nu mai sunt comune.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »