Copiii din Zalău se întrec în creativitate de ziua lor

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Primăria municipiului Zalău organizează vineri, în Parcul Central, o serie de activități cu și pentru copii. Astfel, de la ora 10, copii de la 11 grădinițe vor desena pe aleea principală din Parcul Central și își vor exprima viziunea lor cu privire la ziua care le este dedicată. De la ora 16.30, amfiteatrul va prinde viață prin micii artiști, copii de la Școlile ”Simion Bărnuțiu”, ”Mihai Eminescu” și Liceul de Artă ”Ioan Sima” și programul frumos, pregătit de ei, cadou pentru publicul care-i va încuraja din tribună. Copii, părinți și bunici, care vor fi în parc pe parcursul celor aproximativ două ore de program, vor vedea dansuri, miniconcerte, recitaluri și scenete.
Evenimentul organizat de Primăria municipiului Zalău se bucură de prezența micilor vedete din trupa Arabesque, cu cele trei momente de dans clasic. Programul zilei de vineri este completat de membri ai Palatului Copiilor, care vin tot în amfiteatru, dar de la ora 15, cu un program artistic, cu dansuri moderne și cântece.
”Încercăm, împreună cu unitățile de învățământ, să organizăm activități pentru copii, așa cum sunt și cele de vineri. În primul rând pentru că este o sărbătoare a copiilor și, apoi, pentru a-i încuraja și obișnui să urce pe scenă, să participe la evenimente”, spune Radu Căpîlnașiu, primarul municipiului Zalău.

Leave a Comment