Contributiile de asigurari sociale raman neschimbate

Magazin Salajean 30 decembrie 2009 0

Contributiile de asigurari sociale raman neschimbateContributiile de asigurari sociale se vor ridica, anul viitor, la valori similare celor din 2009, atat pentru angajator, cat si pentru angajat, iar creditele care pot fi contractate, conform legii, de la bugetul asigurarilor sociale de persoane fizice autorizate vor fi limitate tot la 1,5 milioane de lei.

Contributia de asigurari sociale pentru conditii normale de munca va fi de 31,3 la suta, ca si in acest an, din care 10,5 la suta datorata de angajati si 20,8 la suta de angajatori, iar contributia aferenta conditiilor deosebite de munca va fi limitata la 36,3 la suta, din care 10,5 la suta pentru angajati si 25,8 la suta pentru angajatori, conform proiectului bugetului asigurarilor sociale de stat. Pentru conditii speciale de munca a fost decisa o contributie de 41,3 la suta, din care 10,5 la suta pentru angajati si 30,8 la suta pentru angajatori, similar acestui an.

Pentru bugetul asigurarilor de somaj, angajatorii si angajatii vor achita o contributie similara, de cate 0,5 la suta, in timp ce contributia datorata de catre persoanele asigurate in baza contractului de asigurare pentru somaj va fi mentinuta la 1 la suta. Contributia datorata de angajator la Fondul de garantare pentru plata creantelor salariale va fi tot 0,25 la suta.

Contributia de asigurari sociale este calculata la fondul total de salarii brute lunare si la veniturile brute lunare ale angajatilor.

Cotele de contributii datorate de angajatori in functie de clasa de risc pentru accidente de munca si boli profesionale vor fi cuprinse tot intre 0,15 la suta si 0,85 la suta, aplicate asupra sumei veniturilor brute realizate lunar. Contributiile de asigurari impuse angajatorului si angajatului vor fi astfel mentinute la nivelul introdus prin bugetul pe 2009 si care este cu 3,3 puncte procentuale mai mare decat cel din ultimul semestru al anului 2008.

Contributiile platite de angajati si angajatori insumeaza, in prezent, 40,05 la suta din salariul brut, desi ar fi trebuit sa scada de la 1 ianuarie 2009 cu doua puncte procentuale, de la 39,5 la suta la 37,5 la suta din salariul brut. Creditele care pot fi contractate de la bugetul asigurarilor sociale de catre persoane fizice autorizate pentru activitati independente vor fi, de asemenea, limitate la valorile din 2009, respectiv la o suma totala de 20,6 milioane de lei si un cuantum maxim al creditului de 1,5 milioane de lei.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »