Contractele colective de munca, in atentia inspectorilor Directiei Muncii Salaj

Magazin Salajean 13 august 2009 0

Mai bine de 100 de firme din judetul Salaj, avand peste 21 de angajati, au omis sa-si depuna si inregistreze contractele colective de munca la Directia de Munca si Protectie Sociala (DMPS) Salaj. Dupa cum ne-a declarat Luminita Nemes, directorul coordonator al DMPS Salaj, in cadrul unei conferinte de presa, la inceputul anului 2009 in judet au fost inregistrate 256 de firme cu peste 21 de salariati, dintre care 114 nu si-au depus, pana la aceasta data, contractele colective de munca la sediul directiei. S-ar putea ca firmele care nu si-au depus contractele colective de munca sa faca parte din cele afectate de criza financiara, fiind ori desfiintate ori ca numarul de angajati pe unitate sa fi scazut sub 21. In acest sens, vom solicita de la Oficiul Registrului Comertului lista societatilor comerciale care necesita a intocmi contracte colective de munca. Vom confrunta aceste liste cu evidentele noastre pentru a vedea care se conformeaza cadrului legal si care nu, a precizat Nemes. De asemenea, directorul DMPS Salaj spune ca numarul de contracte colective de munca incheiate in primele sapte luni ale anului, respectiv 41, a scazut cu peste 60 la suta fata de cele inregistrate in aceeasi perioada a anului trecut. Astfel, avand in vedere efectele crizei, intr-o prima etapa, DMPS va atentiona firmele care au cel putin 21 de angajati despre obligatia acestora de a initia negocieri colective. Daca nici asa nu vor da curs procedurilor de a intra in legalitate, patronii acestor societati vor fi aspru amendati.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »