Consilierii zalauani au stabilit impozitele pentru 2008

Magazin Salajean 30 mai 2007 0

Consilierii zalauani au stabilit impozitele pentru 2008

Proiectul de Hotarare privind stabilirea taxelor locale pentru anul 2008, a taxelor speciale, a tarifelor si chiriilor pentru administrarea bunurilor ce apartin domeniului public privat al municipiului Zalau a fost unul dintre principalele puncte dezbatute, luni, in cadrul sedintei extraordinare a Consiliului local. La acest capitol, majoritatea consilierilor municipali au fost de acord cu o serie de facilitati, pe care le vom prezenta in continuare. Astfel, pentru plata cu anticipatie a impozitului pe teren si a impozitului pe cladiri, datorate pe intregul an de catre persoanele fizice si juridice care au restantele achitate, pana in 31 martie a anului fiscal, se acorda o bonificatie de 5 la suta. De asemenea, persoanele fizice si juridice care au achitate restantele, pana la 31 martie a anului fiscal, vor putea beneficia de o bonificatie de 5 la suta la plata cu anticipatie a impozitului pe mijloacele de transport, datorat pe intregul an.

Pentru persoanele ale caror venituri familiale lunare sunt mai mici decat salariul minim pe economie ori constau in exclusivitate din ajutorul de somaj sau pensie de asistenta sociala, se vor acorda o serie de facilitati. Pentru o persoana singura, care se incadreaza in categoria de mai sus, s-a hotarat o reducere de 10 la suta din impozitul pe cladirea folosita ca domiciliu, precum si pentru terenul aferent acesteia. De reduceri vor beneficia si familiile compuse din doua, pana la cinci persoane, care vor plati diminuat impozitul pe cladirea folosita si terenul aferent acesteia, in functie de numarul membrilor, astfel incat, pentru fiecare individ in parte, se va aplica o micsorare a obligatiilor fata de bugetul local cu cate 10 procente.

Potrivit Hotararii Consiliului local Zalau, pentru a putea beneficia de aceste facilitati, Directia de Asistenta Sociala va demara o serie de anchete, in vederea stabilirii situatiei reale a familiilor. Anchetele respective, pe baza carora se vor acorda facilitatile fiscale, vor cuprinde documentele: dovada veniturilor prin adeverinta de salarizare, cupoane de pensie, ajutor de somaj, ajutor social, adeverinta de la Directia Generala a Finantelor Publice Salaj, din care sa rezulte ca solicitantul nu este privatizat; declaratie pe propria raspundere privind veniturile realizate de membrii familiei; componenta familiei; acte de identitate; orice alte acte care pot sustine cauza respectiva.

Tot legat de facilitati, in Hotararea Consiliului local se arata faptul ca, pentru familiile care detin o singura locuinta, in care domiciliaza si copii neinstitutionalizati cu invaliditate de gradul I, II sau handicap grav, accentuat, se acorda o reducere de 50 la suta a impozitului pe cladiri si a impozitului pe terenul aferent acestora. In acelasi cadru, pentru familiile care detin o singura locuinta, in care cel putin unul dintre soti este incadrat in gradul II si III de invaliditate, se acorda o reducere cu 50 la suta a impozitului pe cladiri si a impozitului pe terenul aferent acestora. Pentru a beneficia de aceste inlesniri, persoana va depune la compartimentul de specialitate din cadrul Primariei Zalau o solicitare scrisa a inlesnirii, cerere care trebuie sa fie insotita de acte doveditoare a situatiei respective, dar si de actele de proprietate (in copie) a cladirii sau a terenului.

De remarcat faptul ca nivelul impozitului pe cladiri, pentru persoane juridice, in 2008, va fi majorat cu 5 la suta fata de anul in curs, procent cu care vor creste, anul viitor, si taxele pe care zalauanii le vor plati pentru terenul intravilan pe care se vor ridica anumite constructii. Pentru terenurile din intravilanS inregistrate in Registru Agricol la alta categorie de folosinta decat cea de terenuri de constructii, in 2008, impozitul va fi identic cu cel aferent anului in curs.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »