COMUNICAT DE PRESĂ

magazinsalajean 30 octombrie 2012 0
COMUNICAT DE PRESĂ

Consiliul Judeţean Mureş, în colaborare cu revista Transilvania Business organizează la Tîrgu-Mureş, în data de 6 şi 7 noiembrie 2012, Conferinţele Open4Business „Parcuri Industriale. O strategie naţională”.
Speakeri, recunoscuţi ca profesionişti în domeniile lor de activitate, precum ing. Mihai Voicu, ministru delegat pentru Mediul de Afaceri, prof. univ. dr. Vasile Puşcaş, membru în Consiliul de Administraţie şi Senior Adviser pentru Programe Europene în cadrul Băncii Transilvania, Ionuţ Tata, Managing Partner, Fondator Iceberg Consulting. Consultant, trainer şi expert în finanţări, Nagy István, director Parc Industrial Mureş SA, vor răspunde timp de două zile la întrebările: Cum dezvoltăm un parc industrial? Cum îl finanțăm? Cum atragem clienții? Ce facilități acordăm? Ce argumente avem față de concurență? Cum au procedat alții în jur? Ce tip de management aplicăm? Dar de marketing?
Participanţii vor mai afla cum sunt organizate, cum funcţionează şi cum sunt dezvoltate parcurile industriale, tehnologice şi logistice în Europa Centrală şi de Est prin prezentarea de către organizatori a unor modele de succes din Cehia, Polonia, Ungaria și România, aşa cum ne-au fost expuse la fața locului.
Scopul conferinţei este, ca, pe lângă experienţa pe care o pot dobândi participanţii la conferinţă de la specialiştii în domeniu, de a elabora o strategie naţională, pe termen lung, în domeniul parcurilor industriale.
„Reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării și Turismului, ai Ministerului Economiei, ai Ministerului Administrației și Internelor, manageri și acționari de parcuri industriale din România, oameni de afaceri, specialiști din diverse sectoare conexe unui parc industrial/cluster, posibili investitori privați sau din administrațiile județene vor avea pentru prima dată o scenă pe care vor putea discuta/învăța/relaționa în voie cu privire la subiectul relansării industriei în România, pe baze și în concepte noi, performante, eficiente, aducătoare de profit. Este un eveniment care, credem noi, trebuie să aibă ca finalitate declararea acestui proces de reindustrializare a României drept prioritate națională“, a declarat Ciprian Dobre, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş.
“Grupul de presă Transilvania Business, editor al revistei naționale Transilvania Business, este preocupat în permanență de situația economică a mediului de afaceri din inima Ardealului și, în general, din România. Ce / cât ar câștiga țara noastră de pe urma unei strategii guvernamentale privind reindustrializarea, cu accent pe dezvoltarea parcurilor industriale și a clusterelor? Iată o idee care va fi dezbătută – alături de sute altele – în cadrul Conferinței Open4Business organizată de Transilvania Business și partenerii săi la Târgu Mureș, în perioada 6-7 noiembrie 2012”, afirmă Aurelian Grama, fondator al Transilvania Business.
Despre organizatori:
Consiliul Judeţean Mureş a câştigat un proiect Phare de aproape 6 milioane euro, reușind să pornească cel mai mare proiect industrial din zonă. În prezent, în Parcul Industrial Mureș sunt angajate peste 1700 persoane. Parcul Industrial este administrat de către S.C. Parc Industrial Mureş S.A., la care acționar majoritar este Consiliul Județean Mureș. În 30 martie 2012, Parcul Industrial a lansat în dezbatere proiectul Parc Industrial II, proiect asupra căruia se fac studii privind zona de dezvoltare.
Revista lunară Transilvania Business (80 pagini, full color, 9.000 exemplare tiraj, distribuție în 15 județe plus București – controlat la firme și instituții, dar la vânzare și la chioșcuri) este dedicată în special vieții economice din Transilvania. Revista creează notorietate companiilor active în acest spațiu și este singurul vehicul de imagine premium dedicat companiilor ce funcționează în Ardeal. Proiectul este unic la nivel de industrie media și poate fi un instrument extrem de util în promovarea afacerilor.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »