Compania de Apă îşi modernizează spaţiile din judeţ

Aproximativ 1,5 milioane de lei vor fi investiţi în reabilitarea şi modernizarea sediului Sucursalei Zalău a Companiei de Apă „Someş” (CAS) şi a celor trei puncte de lucru pe care operatorul le deţine în Şimleu Silvaniei, Jibou şi Cehu Silvaniei.
După cum ne-a declarat Eugen Pop, directorul sucursalei, lucrările au demarat în luna februarie şi vor fi încheiate în decembrie. „Investiţiile vizează reamenajări interioare, schimbarea instalaţiilor electrice şi sanitare, înlocuirea ferestrelor, izolarea imobilelor. Vrem să dăm o altă faţă sediului şi punctelor de lucru pe care operatorul regional le are în Sălaj”, a explicat oficialul sălăjean. Acesta a mai spus că de peste 20 de ani nu au mai fost executate lucrări de modernizare a clădirii în care se află sediul Sucursalei Zalău.
Eugen Pop a atras atenţia că din cauza lucrărilor, vor fi exista perioade în care la ghişeele din Zalău nu vor putea fi plătite facturile: „Întreruperi ale programului cu publicul vor mai exista, însă doar până la finalul lunii aprilie, după care abonaţii îşi vor putea plăti contravaloarea consumului de apă fără probleme”.
Investiţia este cuprinsă în proiectul „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzată din judeţele Cluj şi Sălaj – Îmbunătăţirea sistemelor de alimentare cu apă, canalizare şi epurare în zona Cluj-Sălaj”, pe care CAS îl derulează în cadrul POS Mediu. Proiectul în cauză reprezintă prima etapă a planului pe termen lung (2008-2026), la finele căruia se doreşte ca infrastructura şi calitatea serviciilor din întreaga arie deservită de Companie în cele două judeţe să fie conforme cu cerinţele europene.

3 Thoughts to “Compania de Apă îşi modernizează spaţiile din judeţ”

  1. Anonim

    Bai rahat cu ochi ce esti de director de cacat. Nu vezi ca esti depasit? Vremea ghiseelor a apus de mult boul pulii. La orice abc de colt de strada se poate plati factura online si se pot transmite date legate de consumul de apa. IDIOTULE.

  2. alba neagra

    joaca cu noi ,cat fura de la oameni poat sa faca nesimtitu !ne baga pierderi din capu lui prost si rotund ca un pepepne!las ca dumnezeu nu culcate va primi el inzecit raul care ne face debranzand apa si pierderile pe care le viseaza noaptea i se-indeplineste!modifica contoarele blocurilor fara martori si fara nerusinare!!!!!!!!!!

  3. Anonim

    le trebuie lux pe banii nostri la umflatii astia care luna de luna scumpesc apa venita din cer

Leave a Comment