Colaborare pe termen lung între Prefectură şi Centrul de Cultură Sălaj

Magazin Salajean 20 aprilie 2011 0

Colaborare pe termen lung între Prefectură şi Centrul de Cultură Sălaj

Instituţia Prefectului Sălaj şi Centrul de Cultură şi Artă au pus bazele unui protocol de colaborare care are ca scop implementarea în comun de activităţi ce vizează promovarea tradiţiilor şi culturii în judeţ, precum şi sprijinul reciproc în organizarea sărbătorilor naţionale şi locale, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, prefectul Alexandru Vegh.

Acesta a spus că ambele instituţii sus amintite au convenit să deruleze în comun diverse activităţi şi proiecte ce vizează cultura şi tradiţia judeţului, asigurarea transparenţei şi liberului acces la informaţiile de interes public şi reflectarea evenimentelor culturale ale Instituţiei Prefectului în Revistele de Cultură “Caiete Silvane” şi “Hepehupa”. Mai exact, va fi organizat în colaborare Concursul de Eseuri “Fapte şi Eroi din Sălaj” şi tot astfel va fi editată broşura cu acelaşi nume cu ocazia celebrării Zilei Eroilor. De asemenea, instituţiile vor colabora cu Biroul Judeţean pentru Romi Sălaj, din perspectiva activităţilor şi evenimentelor naţionale şi internaţionale care au ca scop promovarea culturii şi tradiţiilor comunităţilor sălăjene de romi. „Pe de altă parte, Instituţia Prefectului va fi de acord ca Festivalurile de Folclor organizate de Centru să se desfăşoare sub egida instituţiei şi va sprijini logistic desfăşurarea acestor evenimente”, a mai spus Alexandru Vegh.

Acordul dintre cele două instituţii sălăjene se va încheia pe o perioadă de doi ani de la data semnării, putând fi prelungit prin act adiţional semnat de ambele părţi.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »