Cluburile si discotecile din Zalau, de-a dreptul incendiare

Magazin Salajean 24 iunie 2009 0

Pompierii au luat la puricat cluburile si discotecile din Zalau pentru a stabili cat de sigure sunt in caz de incendiu. Rezultatele s-au dovedit a fi de-a dreptul incendiare, in majoritatea unitatilor controlate fiind constatate nenumarate nereguli.

Compartimentul de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Porolissum al judetului Salaj a verificat, in zilele de 13 si 20 iunie, cluburile de noapte, discotecile si cazinourile din municipiul Zalau. Amplul control a cuprins 22 de unitati si s-a soldat cu constatarea a nenumarate nereguli privind siguranta in caz de incendiu. Dupa cum ne-a declarat Lucian Jacodi, purtatorul de cuvant al ISU Salaj, principalele nereguli din discotecile si cluburile de noapte controlate au fost lipsa autorizatiei de securitate la incendiu, neasigurarea conditiilor tehnice pentru evacuarea fumului produs in caz de incendiu din spatiile situate in subsolurile cladirilor, nerealizarea instalatiilor electrice pentru iluminatul de siguranta, blocarea cailor de evacuare, neasigurarea dotarii cu mijloace tehnice in vederea asigurarii interventiei si neorganizarea apararii impotriva incendiilor. Astfel ca, la finele actiunilor pedepsele n-au intarziat sa apara, fiind aplicate 21 de sanctiuni contraventionale, dintre care 13 avertismente si noua amenzi in valoare de 4.500 de lei. Pompierii au anuntat ca vor mai calca cluburile de noapte si discotecile pentru a verifica daca neregulile sesizate in iunie vor fi rezolvate si pentru a identifica, evalua si analiza pericolele potentiale.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »