Chitarişti sălăjeni premiaţi

Magazin Salajean 31 mai 2011 0

Chitarişti sălăjeni premiaţi

Doi elevi sălăjeni au fost premiaţi la prima ediţie a Festivalului-concurs regional de chitară clasică Samus GuitArt de la Satu Mare. Premianţii sunt elevi ai secţiei Şcoala Populară de Arte şi Meserii a Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj. Georgiana Mureşan, de 9 ani, din anul I (profesor Vasile Soran) a fost răsplătită cu premiul I şi Marius But, 19 ani, anul II (profesor Vasile Soran) cu menţiune.

La concurs au participat elevi de la şcolile populare de artă din şase judeţe, din Regiunea de Nord-Vest. Festivalul – concurs Samus GuitArt, organizat în perioada 26-28 mai la Satu Mare, a urmărit identificarea talentelor în domeniul chitarei clasice, aprecierea prestaţiei muzicale a artiştilor amatori, precum şi cunoaşterea reciprocă a realizărilor şi rezultatelor instituţiilor implicate.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »