Cetăţenii şi Poliţia au avut cele mai sigure alegeri din ultimii ani

Din punct de vedere al ordinii și siguranței publice, alegerile locale din acest an au fost cele mai sigure alegeri din ultimii ani.
Prezenţa activă a poliţiştilor a făcut ca, în ziua procesului electoral, la nivelul județului Sălaj, să nu fie înregistrat niciun eveniment deosebit. Măsurile luate de poliţiştii care au acţionat pentru păstrarea ordinii şi siguranţei publice, siguranţei rutiere şi a transporturilor feroviare au făcut ca, în ziua alegerilor, să nu fie înregistrate situații grave, care să afecteze procesul electoral. Desfășurarea în siguranţă a procesului electoral s-a datorat şi cetăţenilor, care au înţeles necesitatea adoptării unei conduite corecte în această perioadă. În acest context, 624 cadre de poliție, jandarmi, și alte structure ale Ministerului Afacerilor Interne au asigurat măsuri de pază şi protecţie la secțiile de votare, astfel încât nu au fost înregistrate evenimente deosebite. Poliţiştii din întreaga ţară desfășoară activități de cercetare cu privire la 245 de semnalări privind posibil vot multiplu, transmise prin intermediul Sistemului Informatic de Monitorizare a Prezenței la Vot. La nivelul județului Sălaj au fost trei situații de semnalare a votului multiplu generate de Sistemul Informatic de Minitorizare a Prezenței la Vot. În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit că a fost vorba de erori ale operatorilor SIMPV.
Polițiștii au constatat o singură faptă de natură contravențională, prevăzută de art. 108, lit. n, din Legea 115/2015 (refuzul de apermite accesul unui candidat în secţia de votare). Pe toată perioada electorală, însemnând campania electorală, ziua și pre-ziua votului, față de situația înregistrată la precedentele alegeri locale din 2012, la nivel național, numărul de sesizări a scăzut cu 43, infracțiunile sesizate au fost cu 51 la sută mai puține, iar al contravențiilor cu 53 la sută.

Leave a Comment