Cercetat in libertate dupa ce a agresat trei femei in aceeasi zi

Magazin Salajean 14 ianuarie 2008 0

Un barbat din Cehu Silvaniei a agresat, in interval de doar cateva ore, trei femei, informeaza Tincuta Dumuta, purtator de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Salaj. Marti, 8 ianuarie, Politia Cehu Silvaniei a fost sesizata de trei femei, care au reclamat faptul ca, in seara zilei precedente, au fost agresate de un barbat. In jurul orei 19.00, P.S., in varsta de 39 ani, se ducea la serviciu, cand a fost acostata de un barbat necunoscut, care i-a pus la gat un corp contondent, dar care a fugit imediat ce femeia a inceput sa strige. La scurt timp dupa aceea, barbatul a acostat-o in acelasi mod pe K.A., in varsta de 37 de ani, in timp ce se deplasa spre domiciliu, in scara blocului unde aceasta locuia, dar nici de aceasta data agresorul nu si-a dus actiunea la sfarsit. In fine, cea de-a treia femeie, S.R., 24 de ani, a plecat de la serviciu din Cehu Silvaniei in jurul miezului noptii, spre locuinta sa din Ulciug, trecand printr-o padure, unde a fost atacata de acelasi barbat, care a reusit sa o dezbrace de pantaloni, cu intentia de a intretine cu ea raport sexual. Politistii l-au identificat pe agresor ca fiind E. Tiberiu, de 44 ani, din Cehu Silvaniei, veche cunostinta a lor, care disparuse insa de la domiciliu. Acesta a fost prins in padurea de deasupra strazii Borza din Cehu Silvaniei. Politistii au stabilit ca barbatul le-a acostat pe cele trei femei din cauza ca suferea de deviatii sexuale. Acuzandu-l de comiterea infractiunilor de tentativa de viol, amenintare, lovire sau alte violente, precum si de infractiunea de furt de telefon mobil savarsita in toamna anului trecut de la una dintre femei, politistii l-au prezentat Parchetului de pe langa Judecatoria Zalau, cu propunerea de arestare preventiva, propunere care nu a fost insusita insa de procurori. Acestia au considerat ca masura nu se impune, barbatul putand fi cercetat in stare de libertate.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »