Cercetari arheologice de amploare la Cetatea Bathory

Magazin Salajean 26 iulie 2007 0

Cercetari arheologice de amploare la Cetatea Bathory

In orasul de sub Magura se desfasoara, in aceasta perioada, o serie de cercetari arheologice la Cetatea medievala Bathory. Aceste cercetari au fost organizate de Muzeul Judetean de Istorie si Arta Zalau, in colaborare cu SC Damasus SRL Brasov.

Dr. Daniela Marcu Istrate, responsabilul stiintific al santierului, a spus ca cercetarea arheologica nu are scopuri pur stiintifice, ci a fost determinata de dorinta autoritatilor locale de a transforma ruinele, partial insalubre, intr-un parc arheologic ce poate deveni o mare atractie turistica. Sapatura a combinat un sistem de sectiuni in cruce, cu dezvelirea unor suprafete mai ample. Au fost realizate doua sectiuni magistrale, pe axele N-S si E-V, iar, in functie de rezultatele obtinute, investigatiile au fost apoi extinse, a adaugat dr. Daniela Marcu.

In urma sapaturilor a fost identificata si cercetata ruina turnului circular din coltul N-V; zona portii de intrare, situata pe latura de vest, marcata de impunatoare constructii din piatra, avand ca principal element un turn. De asemenea, s-a stabilit faptul ca de-a lungul zidurilor de incinta au functionat siruri de incaperi construite din piatra, care deserveau necesitatile rezidentiale si administrative ale locatarilor. Astfel de constructii au fost descoperite pe latura de nord (2 incaperi) si pe latura de est (o incapere). Dr. Daniela Marcu a specificat ca sistemul defensiv al cetatii a inclus o palisada (structura din lemn formata din patru siruri de stalpi) si un sant de aparare, care au fost descoperite si cercetate pe latura de vest. Pe latura din nord a functionat o palisada mai simpla, in spatele careia au fost asezati bolovani mari de piatra. In exteriorul acesteia a fost descoperita talpa unei constructii din lemn, cel mai probabil un turn de dimensiuni mici.

Totodata, a fost cercetat zidul incintei actuale, care, din cercetarile efectuate, s-a constatat ca dateaza, cel mai probabil, de la finele secolului al XVI-lea. In mijlocul curtii au fost identificate urmele unei constructii cu pivnita, care este posibil sa fi apartinut primei etape de locuire medievala, din secolul al XV-lea. A fost descoperita o cantitate impresionanta de inventar arheologic: mii de fragmente ceramice apartinand unor vase de uz comun si unor teracote, peste 130 de fragmente de pietre profilate, numeroase obiecte din metal, precum si peste 20 de monede.Toate descoperirile acopera, in principal, intervalul secolelor XVI-XVIII. Au fost scoase la lumina si vestigii mai vechi apartinand dacilor, epocii arpadiene si secolelor XIII-XIV.

Cercetarea arheologica a evidentiat un sit de o valoare extraordinara. In ceea ce priveste cantitatea si varietatea vestigiilor, acestea depasesc cu mult asteptarile istoricilor si arheologilor, imbogatind nesperat cunostintele noastre despre aceasta cetate, despre epoca ei in Transilvania si in regatul maghiar. Prin aceasta se diversifica si posibilitatile de reabilitare a monumentului, prin amenajarea unui parc arheologic integrat intr-un turism local activ. Materialul arheologic bogat sustine ideea organizarii unui Muzeu local, a afirmat dr. Marcu.

Referitor la cercetarile care se desfasoara la Cetatea Bathory, directorul Muzeului Judetean de Istorie si Arta Zalau, Elena Musca a spus ca este excelent faptul ca prin aceste sapaturi se descopera, in sfarsit,tot mai multe despre resedinta familiei Bathory. Eu sunt de parere ca denumirea de cetate nu este tocmai cea mai potrivita, deoarece aceste ruine au deservit resedinta familiei Bathory, in concluzie nu este vorba despre o cetate.

Pe viitor se doreste continuarea cercetarii arheologice, pentru degajarea in suprafata a tuturor ruinelor. In acest fel, spune dr. Marcu, se vor obtine informatiile necesare intocmirii unui proiect de conservare si punere in valoare. In functie de fondurile ce vor fi alocate, cercetarea ar putea fi incheiata in aproximativ 2 ani. Referitor la cheltuielile pe care le implica aceste lucrari, costul total estimat este de 550.000 de lei.

Scurt istoric al Cetatii Bathory

Monumentul istoric de arhitectura laica este situat la poalele Magurii, in Simleu Silvaniei, zona cunoscuta si pentru vestigiile sale dacice. Castelul familiei Bathory, cu bastioane, ziduri de incinta si poarta, a fost construit in 1532 de Stefan Bathory, pe locul unei vechi cetati, amintita documentar in 1351. In anii 1590-1592 a fost reconstruit de Sigismund Bathory, in stilul Renasterii Transilvanene – cu chenare decorative din piatra profilata. Incendiat de turci in 1660, a fost refacut in 1679. Astazi, din constructie au mai ramas doar cateva ruine, care le permit vizitatorilor o scurta intalnire cu istoria.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »