Centru social pentru copiii din Stârciu

Adela Farkas 11 septembrie 2012 0
Centru social pentru copiii din Stârciu

 

Zeci de copii din Stârciu, comuna Horoatu Crasnei, vor beneficia din această toamnă, de asistenţă socială şi sprijin în activitatea şcolară. Aşa cum am aflat de la primarul comunei, Florian Sur, în şcoala veche din sat va fi amenajat un centru social pentru îngrijirea copiilor după orele de curs. Imobilul este recondiţionat, reparat şi reamenajat cu fonduri asigurate prin programul FEADR, măsura 322 “Îmbunătăţirea infrastructurii satelor”. În cadrul acestei iniţiative mai sunt incluse două obiective, respectiv, asfaltarea a 11,6 kilometri de drum comunal între Stârciu, Hurez, prin Horoatu Crasnei, şi Reabilitarea Căminului Cultural din Şeredei. Valoarea totală a proiectului integrat este de 13,634 milioane de lei cu TVA, din care centrul pentru copii din Stârciu a fost estimat la 894.000 de lei. Clădirea a fost construită în anul 1920 şi a găzduit generaţii de elevi din localitate, până în 1980 (când şcoala s-a mutat în noua locaţie de peste drum). Cum imobilul s-a degradat, autorităţile locale au decis să-l refacă şi să-i dea o altă destinaţie. Viitorul centru social, la care s-a păstrat arhitectura iniţială, va dispune de săli de odihnă pentru băieţi şi fete, săli de studiu, grupuri sociale, sală de mese, oficiu, punct sanitar, sală multifuncţională. În curte se vor monta bănci, leagăne şi tobogan. Imobilul va fi alimentat cu apă potabilă, va fi racordat la bazinul de vidanjare care va fi construit şi va dispune de sistem de încălzire centrală cu combustibil solid (lemne). Până la această dată, constructorii (firma SC Drum Construct) a executat 70 la sută din lucrările prevăzute în proiect. Un astfel de centru, after-school, este destinat în principal, copiilor proveniţi din familiile aflate în situaţii de risc, care vor beneficia aici de ajutor pentru efectuarea temelor. Localitatea Stârciu are câte 15-20 de elevi în fiecare an de învăţământ, precum şi 40 de preşcolari.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »