Cei care se droghează înainte de urcarea la volan vor fi depistați mai ușor de polițiști

O acțiune pe linie rutieră ce a avut ca scop depistarea celor care conduc autovehiculele sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor interzise, a avut loc la finalul săptămânii trecute, pe drumurile sălăjene. În cadrul acestei acțiuni a fost folosit în premieră aparatul DrugTest, un dispozitiv performant cu ajutorul căruia polițiștii de la rutieră îi vor depista imediat pe conducătorii auto care au consumat droguri înainte de urcarea la volan. Acest aparat va face parte din dotarea permanentă a polițiștilor, alături de clasicul AlcoolTest.

Consumul de substanțe psihoactive influențează comportamentul conducătorilor de autovehicule, afectează capacitatea de a conduce, diminuează reflexele, aceștia nemaiputând fi stăpâni pe propriile mișcări și evita obstacolele apărute în cale.

Totodată, conducătorul unui vehicul care a consumat substanțe psihoactive poate deveni agresiv, trecând foarte ușor de la o stare calmă la una de nervozitate, în cele mai multe cazuri finalul fiind producerea unui eveniment rutier, uneori cu consecințe deosebit de grave.

 În acest context, polițiștii au constatat şase infracţiuni, din care trei de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi trei au fost vătămare corporală din culpă.  

Au fost aplicate 543 de sancţiuni contravenţionale, din care şase pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, 219 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, trei pentru depăşiri neregulamentare, 16 pentru nerespectarea regulilor de circulaţie de către pietoni, cinci pentru nerespectarea regulilor de circulaţie de către biciclişti, iar diferenţa au constituit alte abateri (centura de siguranţă, nerespectarea regulilor de circulaţie de către mopedişti/motociclişti etc.).

Pentru o călătorie în siguranță, polițiștii recomandă conducătorilor auto să respecte regulile de circulație, să nu conducă dacă sunt obosiți sau au consumat băuturi alcoolice, ori substanțe interzise, iar la efectuarea unei manevre, fie de depășire sau de schimbare a direcției de deplasare să se asigure că acestea pot fi efectuate în siguranță.

 

 

One Thought to “Cei care se droghează înainte de urcarea la volan vor fi depistați mai ușor de polițiști”

  1. Anonim

    sunt curios daca noi/vechii sefi ai politiei din Salaj si Zalau o sa dea drumul la radarele fixe din Zalau ?

Leave a Comment