Casa Verde în Sălaj, un real succes

Magazin Salajean 25 februarie 2011 0

Casa Verde în Sălaj, un real succes

380 de sălăjeni au fost interesaţi de programul Casa Verde privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă. Judeţului Sălaj i-a fost repartizată suma totală de 2,282 milioane de lei. Din totalul dosarelor depuse, 308 de sălăjeni au solicitat finanţări pentru instalarea de panouri solare, 71 pentru centrale termice pe bază de peleţi, brichete, tocătură lemnoasă, deşeuri vegetale, agricole, forestiere, silvice şi unul pentru instalarea de pompe de căldură.

Până în prezent, aşa cum a făcut cunoscut Aurica Grec, directorul Agenţiei de Protecţia Mediului Sălaj, au fost evaluate primele 259 de dosare de finanţare depuse, din care 242 au fost admise, iar 17 au fost declarate respinse, urmând a fi evaluate şi celalalte 121 de solicitări.

În urmă cu două zile, numărul contractelor de finanţare semnate se ridica la 221; 15 persoane nu s-au prezentat în termenul de 60 zile pentru semnarea contractului (considerându-se că au renunţat la bani), iar 24 de dosare au fost depuse pentru decontare.

Acest program a reprezentat pentru Sălaj un real succes, motiv pentru care am beneficiat de suplimentarea de trei ori, la rând, a sumei. În cursul lunii aprilie se va lansa o nouă etapă a programului Casa Verde, despre care nu avem încă detalii, a precizat Aurica Grec.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »