Cardul european de sanatate, gratuit din 2008

Magazin Salajean 8 august 2007 0

Cardul european de sanatate, gratuit din 2008

Cardul european de sanatate va fi gratuit pentru cetateni, incepand cu data de 1 ianuarie 2008, ca efect al unei legi pentru modificarea Legii 95/2006 privind reforma in sanatate.

Directorul de relatii contractuale din cadrul Casei Judetene de Asigurari de Sanatate (CJAS), Marius Tautu, ne-a declarat ca, potrivit actului normativ, costurile cardului european de sanatate vor fi suportate din Fondul Unic de asigurari de sanatate, si ca orice facilitate care vine in beneficiul cetateanului este binevenita.

Initial, la 1 ianuarie 2007, romanii au primit un certificat provizoriu de asigurat, prin care li se dovedea calitatea de asigurat in sistemul de stat al asigurarilor sociale de sanatate, iar pe baza acestui document puteau avea acces la servicii medicale de urgenta in tarile Uniunii Europene. Ulterior, a inceput fabricarea cardurilor europene de sanatate la pretul de 2,166 lei, suma care a inclus atat TVA, cat si costurile imprimarii si distribuirii documentului la domiciliul solicitantului.

Dupa data de 30 iunie, romanii care au solicitat cardul european de asigurat care le permitea sa beneficieze, ca turisti, de servicii medicale de urgenta in tarile europene, au primit tot certificatul european de sanatate, in locul cardului, din cauza expirarii contractului dintre Casa Nationala de Asigurari de Sanatate si firma ce producea documentele.

Toate tarile europene folosesc sistemul de carduri de asigurat, iar Romania a primit de la Bruxelles la data de 1 ianuarie 2007 un numar european de identificare unic, ce trebuie sa figureze pe card, pentru a identifica cetatenii romani asigurati.

Cadrele medicale se vor pensiona la varsta de 65 de ani

In Monitorul Oficial nr. 503/27 iulie 2007, a fost publicata Legea nr. 264/2007 pentru modificarea si completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii.

Principalele amendamente aduse legii mentionate mai sus vizeaza, printre altele, urmatoarele: cheltuielile ocazionate de activitatea desfasurata in camera de garda din cadrul spitalelor; introducerea unor prevederi referitoare la posibilitatea directorului spitalului de a desfasura activitate medicala in acea unitate, pe perioada in care contractul individual de munca este suspendat.

Astfel, cheltuielile ocazionate de activitatea desfasurata in camera de garda din cadrul spitalelor, in trimestrul I al anului 2007, sunt cuprinse in structura tarifelor pe caz rezolvat.

Potrivit prevederilor, medicii se pensioneaza la varsta de 65 de ani, indiferent de sex. In unitatile sanitare publice, medicii membri titulari sau membri corespondenti ai Academiei Romane si ai Academiei de Stiinte Medicale, profesorii universitari si cercetatorii stiintifici gradul I, doctorii in stiinte medicale, care desfasoara activitati medicale, pot continua, la cerere, activitatea medicala pana la 70 de ani. La cerere, medicii se pot pensiona anticipat, la varstele prevazute de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare, daca indeplinesc conditiile de stagiu de cotizare prevazute in lege pentru pensia anticipata sau pentru pensia anticipata partiala.

De asemenea, medicii in varsta de 65 de ani nu pot participa la concurs si nu pot fi numiti in nici una dintre functiile de conducere, care fac parte din comitetul director al spitalului public sau sef de sectie, sef de laborator ori sef de serviciu medical. Legea mai prevede ca bugetele locale sa participe la finantarea unor cheltuieli de administrare si functionare, a unor bunuri si servicii, investitii, reparatii capitale, consolidare, extindere si modernizare, dotari cu echipamente medicale, a unitatilor sanitare publice de interes judetean sau local, in limita creditelor bugetare aprobate cu aceasta destinatie in bugetele locale.

In ceea ce priveste persoanele asigurate, potrivit modificarii, acestea au dreptul la pachetul de servicii medicale de baza de la data inceperii platii contributiei de fond, urmand ca sumele restante sa fie recuperate de Casele de Asigurari de Sanatate si Agentia Nationala de Administrare Fiscala, in conditiile legii.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »