Campania de primire a cererilor de sprijin pe suprafaţă, între 1 martie – 15 mai

Magazin Salajean 6 aprilie 2011 0

Campania de primire a cererilor de sprijin pe suprafaţă, între 1 martie - 15 mai

Agenţia de Plăţi şi Interventie pentru Agricultura (APIA) a lansat campania Lucrezi pământul, depui cererea de sprijin şi accesezi fonduri europene! APIA te aşteaptă!, iar campania de primire a cererilor de sprijin pe suprafaţă, în 2011, se va derula între 1 martie şi 15 mai 2011. În cadrul campaniei, fermierii sălăjeni vor fi informaţi cu privire la fondurile destinate schemelor sau măsurilor de sprijin pe suprafaţă în anul 2011, precum şi despre modalitatea de accesare a acestora. Astfel, APIA Sălaj îi va informa pe cei interesaţi despre modul în care Uniunea Europeană şi statul român sprijină fermierii, schemele de sprijn disponibile în acest an, precum şi condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a beneficia de plata pe suprafaţă.

Pe întraga durată campaniei, centrele judeţene şi locale ale APIA vor organiza sesiuni de informare cu fermierii, cu privire la: termenele de depunere a cererilor de sprijn pentru Schema Unică de Plată pe Suprafaţă în anul 2011; condiţiile de eligibilitate impuse de legislaţia europeană şi nationala; pachetele financiare care pot fi accesate în cadrul măsurilor de sprijin pe suprafaţă.

Sesiunile de informare vor cuprinde şi o secţiune privitoare la identificarea online a parcelei agricole.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »