Bugetarii sunt satui de salariile de austeritate

Magazin Salajean 10 octombrie 2011 0

Bugetarii sunt satui de salariile de austeritate

Liderii Federatiei Nationale a Sindicatelor din Administratie au stabilit, vineri, la Sibiu, ca astazi, vor inainta guvernantilor o petitie, prin intermediul careia cer modificarea masurilor de austeritate in institutiile bugetare. Intrunirea liderilor sindicali a avut in vedere mai multe revendicari salariale, precum si o fuziune sindicala la nivel national. Decizia privind intocmirea unei petitii a fost luata in cadrul sedintei Biroului Federal al FNSA.

Din cele aflate de la Gheorghe Morar, liderul Sindicatului Civitas din Primaria Zalau, prezent la dezbaterile de la Sibiu, solicitarile invoca, in primul rand, revenirea la sistemul de salarizare anterior, in baza Legii 284-2010 (cu grile de salarizare). Gheorghe Morar a amintit intre revendicarile adresate guvernantilor si cea pentru eliminarea interdictiei de acordare a tichetelor de masa, cadou, de vacanta si cresa, drept suspendat pentru anul 2010 si 2011. Sindicalistii au propus ca ordonatorii de credit care au fonduri, in functie de posibilitati, sa acorde aceste tichete. Reprezentantii salariatilor din administratii solicita guvernantilor si acordarea, conform legii, a primei de vacanta pentru toti angajatii din sistemul public, precum si revenirea la plata membrilor din comisiile de disciplina, contestatii sau licitatii.

Pe langa aceste revendicari, intentionam sa initiem discutii si cu reprezentantii Curtii de Conturi, pentru a-i determina sa retraga procesele referitoare la contractele colective de munca. Acestea, fiind realizate cu acordul partilor, nu pot fi ilegale. Dorim ca la nivelul Curtii de Conturi sa se elimine din proceduri interzicerea anumitor clauze si drepturi ce-i privesc pe salariati. Un astfel de exemplu, legat de Zalau, pot sa-l dau in ce privesc drepturile pentru anul 2008 referitoare la fundurile pentru hrana, medicamente si tinuta, a precizat Gheorghe Morar.

Structura de conducere a FNSA a lansat negocierile pentru semnarea unui protocol de colaborare si de fuziune cu Sindicatul Publisind in scopul consolidarii miscarii sindicale din Administratia Publica. In Salaj, din FNSA fac parte 1.100 de salariati din administratiile locale, respectiv, din Primaria Zalau, Primaria Cehu Silvaniei, Primaria Jibou, Consiliul Judetean Salaj si Muzeul de Istorie si Arta din Zalau.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »