Bugetarii ar putea primi liber luni – 30 aprilie

Magazin Salajean 24 aprilie 2012 0

Bugetarii ar putea primi liber luni - 30 aprilieAngajatii din sectorul bugetar vor afla, cel mai probabil astazi, daca vor beneficia de vacanta prelungita de 1 Mai, declarata ca Ziua Muncii. Guvernul a anuntat ca va discuta posibilitatea declararii zilei de luni, 30 aprilie, libera pentru bugetari astfel incat sa aiba parte de o mini-vacanta de patru zile libere.

Potrivit legislatiei in vigoare, angajatii din sectorul privat si de stat sunt liberi marti, 1 mai. Daca bugetarii nu ar lucra nici luni, 30 aprilie, ar avea patru zile libere consecutive, urmand ca ziua de 30 aprilie sa fie recuperata ulterior. Propunerea a venit din partea Ministerului Dezvoltarii care sustine ca aceasta initiativa ar putea duce la cresterea circulatiei turistice de 1 Mai si un numar mai mare de zile petrecute de turisti in statiunile din tara. In ceea ce ii priveste pe angajatii de la privat, ramane la alegerea patronilor daca vor recompensa munca acestora, oferindu-le mai multe zile libere.

Ziua de 1 Mai se sarbatoreste in Romania incepand cu anul 1990. Aceasta data reprezinta o zi a social-democratiei, a solidaritatii oamenilor din lumea intreaga, care isi castiga painea cu sudoarea fruntii sau cu efortul mintii. Ziua Muncii este sarbatorita de toate tarile membre ale Organizatiei Internationale a Muncii, prin mitinguri, marsuri si demonstratii pentru pace si o viata mai buna.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »