Bugetarii îşi iau adio de la premiile de Paşti!

Magazin Salajean 12 aprilie 2011 0

Bugetarii îşi iau adio de la premiile de Paşti!

Funcţionarii sălăjeni din administraţiile publice nu beneficiază în acest an de premii de Paşti, nefiind alocate fonduri în acest sens. Angajaţii din Prefectura Sălaj nu vor primi nicio bonificaţie cu prilejul sărbătorilor Pascale, poate doar câteva ore libere să-şi cumpere miel, după cum a menţionat Vegh Alexandru, reprezentantul Guvernului în teritoriu. Acesta a explicat că nu s-au primit informaţii în acest sens de la Ministerul Administraţiei şi Internelor, dar nici legea nu permite acordarea de premii sau alte sporuri.

Nici pentru cei 130 de salariaţi din cadrul aparatului propriu al Consiliului Judeţean Sălaj nu se pot da premii. Poate va găsi o soluţie în acest sens Sindicatul CJ, care şi cu alte ocazii a mai identificat resurse din cotizaţiile membrilor, a afirmat Tiberiu Marc, preşedintele CJ Sălaj.

Primăria Zalău nu face excepţie de la stricteţea impusă de criză. Pentru cei 337 de salariaţi din toate compartimentele subordonate nu se va da nimic. Îmi pare rău că nu există nicio posibilitate de a ne recompensa angajaţii. Nu avem ce le da nici măcar simbolic, nici pentru un cap de miel, pentru o ciorbă, a spus primarul Zalăului, Radu Căpîlnaşiu.

În timp ce Pop Emeric, primarul de Crasna, a admis că dacă era 8 Martie poate s-ar fi găsit bani de-o floare şi poate de un prânz, Dorin Petruş, prim-edilul de la Hida a menţionat că nu le putem da salariaţilor decât ceea ce nu e pe bani, chiar şi o vorbă bună. Aşa că anul acesta bugetarii vor face economii din banii noştri, ai tuturor. Îşi vor lua gândul de la premii sau tichete de masă şi se vor bucura că mai sunt încă pe post.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »