Bubalinele din Buciumi, premiate la Cluj

Magazin Salajean 10 mai 2011 0

Bubalinele din Buciumi, premiate la Cluj

Fermieri sălăjeni, crescători de bubaline, au fost premiaţi zilele trecute la Cluj, la un concurs interjudeţean de specialitate. Prezentarea animalelor s-a desfăşurat în cadrul celei de-a treia ediţii a expoziţiei din cadrul Târgului internaţional pentru Agricultură, Industrie Alimentară şi Ambalaje, AGRARIA, organizat în perioada 4-8 Mai 2011, în Complexul Expoziţional Expo-Transilvania din Cluj Napoca. La această manifestare au participat crescători de bivoli din judeţele Maramureş, Bistriţa, Cluj, Bihor şi Sălaj. Cu acelaşi prilej, la Cluj a avut loc şi un simpozion referitor la Rolul Asociaţiilor Crescătorilor de Bivoli din Transilvania în creşterea bivolului, precum şi alte concursuri de prezentare, de cabaline, păsări, oi şi capre.

Marele premiu a fost câştigat de Iuliu Bejan, din Buciumi, pentru cel mai frumos animal (bivol) din expoziţie, care este la a doua generaţie obţinută din însămânţare artificială, ce are lactaţia 4 de 3.011 litri de lapte cu grăsimea medie de 7,62 la sută. Despre animalul câştigător am aflat că este un exemplar docil, masiv, armonios, cu uger bine dezvoltat, care se pretează la mulsul mecanic. Anul trecut, acelaşi bivol, a luat la altă categorie, tot marele premiu, iar proprietarul său, a fost răsplătit cu un aparat de muls drept premiu. La această ediţie, Iuliu Bejan a primit premiu în bani şi în produse necesare activităţii la fermă, a menţionat Ioan Cherecheş, coordonatorul judeţean al Oficiului pentru Ameliorare şi Reproducţie Zootehnică Sălaj.

Premiul I s-a acordat pentru bubalinele din Sălaj lui: Ioan Bărbânţă din Buciumi, Aurel Holhoş din Bodia, Miron Negrean din Buciumi, precum şi pentru animalele deţinute de Aurel Ciupe şi Dan Pavel din Buciumi.

La ediţia anterioară a concursului Agraria s-a apreciat că şi în 2011 sălăjenii vor lua majoritatea premiilor, ceea ce s-a şi întâmplat. Cei care au asistat, dar şi juriul, au fost unanim de acord că animalele din Sălaj, prezentate la expoziţie sunt mult superioare celor din alte judeţe. Pentru aceasta un merit deosebit l-a avut operatorul Liviu Ciupe din Buciumi care face însămânţări pentru bivoli. Toate animalele au fost obţinute cu material seminal provenit din Italia, India şi Bulgaria. Reprezentanţii Ministerului Agriculturii au apreciat că în această zonă, a Buciumului, se vede că s-a lucrat intens şi se simte prezenţa şi eforturile specialiştilor de la OARZ. S-a spus că trebuie să prezentăm toate realizările obţinute şi să le promovăm la adevărata lor valoare, a subliniat Ioan Cherecheş.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »