Bisericile s-au înghesuit la banii daţi de CJ Sălaj pentru servicii sociale

Andreea Vilcovschi 19 martie 2013 0
Bisericile s-au înghesuit la banii daţi de CJ Sălaj pentru servicii sociale

30 de biserici şi cinci asociaţii din Sălaj au depus cereri de finanţare la Consiliul Judeţean ca să beneficieze de fonduri pentru asistenţa socială a persoanelor cu nevoi speciale. Potrivit purtătorului de cuvânt al administraţiei judeţene, Sebastian Olaru, în acest an au fost puşi la bătaie 739.000 de lei.
“Cererile urmează să fie analizate de o comisie din cadrul CJ Sălaj, după care se va stabili cine sunt beneficiarii şi care este numărul de posturi finanţate pentru fiecare beneficiar în parte”, ne-a declarat reprezentantul instituţiei finanţatoare.
Programul derulat de CJ Sălaj urmăreşte îmbunătăţirea calităţii vieţii şi a confortului psiho-social în rândul persoanelor vârstnice dependente, afectate de boală, sărăcie şi excluziune socială, care nu se pot gospodări singure şi necesită îngrijire, dar şi în rândul persoanelor cu dizabilităţi. Sunt eligibile serviciile de asistenţă socială primară acordate la domiciliul asistatului, în centrele de zi ori în cantinele sociale ce funcţionează pe lângă unităţile de cult, dar şi cele acordate în centrele de zi pentru copii şi tineri cu dizabilităţi.
Un astfel de program s-a derulat şi anul trecut, când de la bugetul judeţean s-au cheltuit 660.000 de lei. Banii au ajuns la 65 de lucrători sociali angajaţi de 28 de biserici şi asociaţii, care au asigurat servicii sociale pentru 498 de asistaţi sălăjeni. După cum susţin oficialii Consiliului Judeţean, nu au fost înregistrate probleme în ceea ce priveşte derularea programului. Printre lăcaşurile de cult care au asigurat asistenţă socială din bani de la judeţ s-au numărat Parohia Reformată Valea Pomilor, Mănăstirea Bic, Parohia Ortodoxă Şimleu Silvaniei şi Parohia Ortodoxă “Sfânta Vineri” Zalău.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »