Beneficiarii ajutorului de urgenţă şi-au luat centrale

Andreea Vilcovschi 8 noiembrie 2012 4
Beneficiarii ajutorului de urgenţă şi-au luat centrale

Aproape 200 de familii nevoiaşe din Zalău, debranşate de la Uzina Electrică, au solicitat sprijinul de urgenţă în valoare de 2.000 de lei din partea autorităţilor locale, pentru a-şi achiziţiona instalaţii de încălzire a locuinţei. Potrivit oficialilor Primăriei Zalău, până în acest moment, reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară au finalizat anchetele sociale în cazul a 151 de solicitanţi, zece dintre aceştia fiind respinşi întrucât aveau veniturile mai mari decât cele din criteriile de eligibilitate.
Beneficiarii sprijinului acordat de către autorităţile locale au decis să profite de faptul că ajutorul de urgenţă este valabil şi pentru achiziţia de centrale termice, nu doar de convectoare. Astfel, 118 familii şi-au achiziţionat centrale termice, Primăria Zalău decontând 2.000 de lei.
Reprezentanţii administraţiei locale au mai precizat că sunt în derulare anchetele sociale în cazul a 38 de solicitanţi şi că în maxim două săptămâni vor fi finalizate toate viramentele.
Pentru sprijinirea foştilor abonaţi ai Uzinei Electrice, ce nu pot fi rebranşaţi din motive de rentabilitate, de la bugetul municipiului au fost alocaţi 450.000 de lei, din care au fost cheltuiţi, până acum, 282.000 de lei. Ajutorul de urgenţă acoperă cheltuielile cu proiectarea, avizarea, achiziţia şi montarea unui convector.

Comentarii

comments

4 Comentarii »

Comentariile venite din partea voastra cu privire la articolele prezentate pe website-ul nostru sunt apreciate de autorii materialelor si de ceilalti utilizatori, daca sunt exprimate intr-un limbaj decent. Ne rezervam dreptul sa nu publicam sau sa inlaturam de pe magazinsalajean.ro acele mesaje/comentarii/opinii licentioase (injurii, cuvinte obscene si atacul la persoana).

  1. Dana 8 noiembrie 2012 at 12:44 - Reply

    Si pe cei care locuiesc la etajele superioare si au fost obligati sa inlocuiasca centralele cu tiraj natural cine-i despagubeste?

  2. geo 8 noiembrie 2012 at 17:14 - Reply

    Amu vad ca de fapt cei mai multi dintre noi suntem niste prosti!
    Pai ne platim impozitele in loc sa amnistie fiscala, platim apa in loc sa asteptam scutiri etc. Ne-am cumparat centrale pa bani grei si cu rate la banci in loc sa asteptam sa ne dea primaria, mergem la munca in loc sa asteptam ajutor social sau somaj….
    Atata timp cat statul iti da ceva fara sa ceara nimic in schimb incurajeaza nemunca si trandavia.

  3. Anonim 8 noiembrie 2012 at 21:22 - Reply

    da,suntem niste prosti,primaria isi bate joc de oamenii cinstiti! tot din banii nostri ….face pomeni electorale…RUSINE PRIMARE!

  4. Anonim 8 noiembrie 2012 at 22:04 - Reply

    Ptr: Geo !!!
    Aveti perfecta dreptate. !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Lasa un Raspuns »