Bauti la volan

Magazin Salajean 4 martie 2008 0

Doi soferi au fost surprinsi bauti la volan, la finele saptamanii trecute, de catre politistii rutieri salajeni, informeaza inspector Tincuta Dumuta, purtator de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Salaj. Mai intai, sambata dupa-amiaza, politistii l-au oprit in trafic pe zalauanul P. Florin Ioan, in varsta de 41 de ani, care conducea o masina de taxi marca Dacia Logan. Soferul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a evidentiat o concentratie de 1,03 mg/l alcool pur in aerul expirat. Duminica dimineata, in jurul orei 5,30, un alt conducator auto a fost oprit in trafic, dupa ce consumase bauturi alcoolice. De aceasta data este vorba de o tanara de 22 de ani, din Zalau, care conducea autoturismului parintilor sai, un Logan, dupa ce consumase acasa 200 mililitri de vin (conform declaratiei sale). Tanara avea o concentratie de 0,61 mg/l alcool pur in aerul expirat. Ambilor conducatori auto li s-a intocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana care are o imbibatie alcoolica de peste 0,8 g/l alcool pur in sange, fapta care se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani si anularea permisului de conducere.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »