Barbatul ce s-a aruncat in raul Somes, cautat pe uscat

Magazin Salajean 13 ianuarie 2011 0

Barbatul ce s-a aruncat in raul Somes, cautat pe uscat

Operatiunile de cautare a barbatului care s-a aruncat sambata dimineata in apele raului Somes ca sa scape de politisti au fost intrerupte, cel putin de catre pompieri. In schimb, oamenii legii continua investigatiile pentru aflarea identitatii barbatului, suspect in cazul unui furt comis ziua respectiva.

Purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Salaj, Maria Cristea, a declarat ca politistii fac inca cercetari pentru identificarea suspectului. Pana in momentul de fata, politistii nu au reusit sa identifice persoana care s-a aruncat sambata dimineata in raul Somes. Astfel ca au solicitat ajutorul organelor de Politie din judetele limitrofe pentru a gasi persoana urmarita, a declarat purtatorul de cuvant.

Potrivit sursei citate, in cursul zilei de sambata, politistii au constatat ca persoane necunoscute au sustras sarma de cupru din reteaua Romtelecom, la iesirea din localitatea Galgau. Au fost demarate cercetari iar, la scurt timp, politistii au cerut unui barbat intalnit la marginea localitatii Capilna sa se legitimeze. In loc sa prezintele actele, acesta si-a abandonat bagajul pe care il avea in mana si a luat-o la fuga spre raul Somes unde s-a aruncat. Ulterior, politistii au gasit in bagajul abandonat sarma de cupru ce provine din reteaua Romtelecom, dar si un instrument cu care, cel mai probabil, sarma a fost taiata.

Purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Porolissum al judetului Salaj, Lucian Jacodi, a declarat ca echipele de interventie au intrerupt luni cercetarile, dupa ce cautarile s-au dovedit a fi fara rezultate.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »