Bani mai multi pentru familiile cu gemeni si tripleti

Magazin Salajean 21 mai 2009 0

Bani mai multi pentru familiile cu gemeni si tripleti

Dupa luni intregi in care au dezbatut subiectul indemnizatiei suplimentare pe care o cereau pentru fiecare copil mamele cu gemeni, tripleti sau multipleti, parlamentarii au decis ca trebuie inlaturata orice discriminare si ca suma de 600 de lei trebuie acordata pentru fiecare nascut dintr-o asemenea sarcina. Asadar, s-a stabilit ca indemnizatia pentru cresterea copilului se va majora cu 600 de lei pentru fiecare copil nascut dintr-o sarcina gemelara, tripla sau multipla, incepand cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de nastere, desi, initial, proiectul de lege prevedea ca pentru nasteri gemelare sa se acorde o indemnizatie de 800 de lei, iar pentru tripleti sau multipleti indemnizatia sa fie de 1.000 de lei.

In Salaj, inainte ca la centru sa se revina asupra proiectului de lege initial, noua familii car cu gemeni si tripleti au facut cereri pentru a primi indemnizatii pentru toti copiii. Cum legea nu a permis pana acum ca dosarele lor sa fie luate in calcul, cinci din aceste familii au actionat statul in instanta, o familie de tripleti castigand chiar procesul. Alexandru Pop, directorul Agentiei Judetene pentru Prestatii Sociale Salaj, a declarat ca acum legea va fi pusa in aplicare, urmand ca familiile sa primeasca indemnizatia pentru toti copiii. Acesta nu a putut spune, insa, daca familiile vor primi si retroactiv sumele cuvenite pentru fiecare luna, acest aspect urmand sa fie lamurit doar dupa publicarea normelor de aplicare a legii.

Comentarii

comments

Lasa un Raspuns »